De Ion Bogdan Martin

Înainte de închegarea primului meu volum de poezie, “Târziul fără de sfârşit”, Editura ARARAT, 2017, am trimis poemele minunatei poete ELISABETA ISANOS.
Remarcabilă poetă și prozatoare, fiind unica fiică a unor cunoscuți scriitori, Magda Isanos şi Eusebiu Camilar, s-a impus târziu în peisajul literar contemporan, deși numele său a fost alăturat de al câtorva dintre cele mai talentate şi cunoscute poete: Ana Blandiana, Constanța Buzea sau Ileana Mălăncioiu.
Din păcate, am pierdut-o anul acesta, pe 11 ianuarie…
Elisabeta Isanos, un remarcabil om de cultură, plină de discreţie şi cu un simţ artistic extraordinar, le-a citit pe toate, m-a sfătuit ce şi cum şi, pentru că i-au plăcut foarte mult două poeme, a simţit nevoia de a le traduce pre limba lui Baudelaire.

ALT.culture 03.2018 26-27

Vertigo

Să iau trenul, spre nicăieri,
Ieri m-am îndreptat
Şi ningea
Doamne, ce mai ningea!
Iar gara, mică şi în colţuri,
Gara mea terestră,
Avea o morgă…
Avea şi smog.
Părăsit de mine însumi
Golit de sens şi-aproape fără viaţă
Pe peronul fără capăt,
Fără margini,
Picior peste picior,
Stăteam căzut pe gânduri
Şi-mi inchipuiam,
Ce blasfemie!,
Că pământul,
Acea gară mică şi în colţuri,
Stătea să cadă,
Nins şi greu,
Peste sufletul meu.
Grea aşteptarea!
Înconjurat de cercul imaginar,
Situat la mijlocul distanţei dintre poli,
Devenisem, fără de tren,
Fără de bilet…
Devenisem o axă.
Doar o axă.
Şi-ntr-un vertigo nebun
Mă roteam
În jurul propriului meu mod de a fi
și a nopți fără lună…

 

Vertige

Prendre le train, c`est vers nulle part
que je me suis dirigé hier,
il neigeait,
Dieu, comme il neigeait!
Et dans la petite gare anguleuse,
ma gare terrestre,
il y avait une morgue…*
Et du smog aussi.
Abandonné par moi-même,
vidé de sens et presque sans vie,
sur le quai infini,
sans marges,
jambes croisées,
plongé dans mes pensées,
j`imaginais (quel blasphème!)
que la terre,
petite gare anguleuse,
était sur le point de s`écrouler,
lourde de neige,
sur mon âme.
Difficile attente!
Entouré par un cercle imaginaire,
à mi-distance entre les pôles,
j`étais sans train,
sans billet…
J`étais devenu une axe,
rien qu`une axe.
Pris par un vertige fou,
je tournais
autour de mon propre existence.

Version française: Elisabeta Isanos

ALT.culture 03.2018 28-29

 

Cu cheia de gât

Mi-am încuiat inima
Cheia mi-am prins-o de gât,
Ca-n copilăria mea
Un obicei al anilor ’70,
Şi-am început a păşi prin viaţă
Fără de grabă
Fără de ţel
Fără de griji
O decadă
Două
Două spre trei
Până când, într-o seară,
Nu rece,
De toamnă
Am observat că nu mai am nimic la piept
Poate doar urma lăsată de soare
Am căutat-o peste tot
Doamne, ce-am mai căutat cheia!
Mult am mai căutat-o
Doar că, obosit
Şi cu privirea înceţoşată,
Am încetat, într-un târziu, s-o mai caut
M-am oprit locului
M-am aşezat pe o bancă în Cişmigiu
Să-mi trag sufletul
Şi am început să mă gândesc la inima mea
Şi, dintr-o dată,
Am simţit-o cum bate
Cum tresaltă
Cum palpită
Şi-atunci am ridicat ochii
Şi te-am văzut pe tine
Îţi pusesei cheia pe inelar
Cheia mea pierdută
Şi o învârteai în aer
Şi o învârteai…
Ameţitor
Ameninţător

 

La clef au cou

J`ai vérouillé mon coeur
et j`ai mis la clef à mon cou,
comme dans mon enfance,
les années `70,
j`ai commencé la route de ma vie
sans hâte,
sans but,
sans soucis,
une décennie ou deux,
presque trois,
jusqu`à ce qu`un soir d`automne
pas froid,
j`ai vu que je n`avais rien à mon cou,
sinon sur la poitrine un contour
dessiné par le soleil,
j`ai cherché la clef partout,
Dieu, comme je l`ai cherchée!
Épuisé, finalement,
le regard emboué,
je me suis assis sur un banc dans le parc,
me reposer en pensant à mon coeur,
et tout à coup
je sentis ses battements,
ses tressaillements,
ses sursauts,
je levai les yeux
et je t`ai vue,
ma clef sur l`annulaire,
ma clef perdue,
tu la tournais en l`air

Version française: Elisabeta Isanos

 

 

 

Leave a Reply