Anda Matzota
Anda Matzota

De Anda Matzota

”Când am început să pictez, m-am simțit ca transportat într-un fel de paradis. În viața de fiecare zi eram de obicei plictisit și supărat de lucrurile pe care oamenii din jur îmi tot spuneau că trebuie să le fac. Începând să pictez, m-am simțit imediat glorios de liber, liniștit și singur.

 

 

Toamnă caldă de Sud. Plec din biserica și muzeul călugărilor franciscani la doar câțiva pași distanță, unde se ridică impozant Muzeul Matisse. Înconjurat de grădini de măslini, câteva ruine galo-romane și Hotelul Regina, acolo unde artistul și-a petrecut ultima perioadă a vieții, clădirea impresionează prin arhitectura și culoarea unei vile genoveze. Muzeul Matisse a fost creat în 1963 și s-a mutat la primul etaj al vilei, parterul fiind ocupat pe-atunci de Muzeul de arheologie.

Prin 1989 arta arheologică este mutată în vechiul sit din apropiere, iar lucrările lui Matisse sunt extinse și la parterul clădirii.

Tot în aceeași perioadă clădirea este renovată major și extinsă. Pentru lucrarea de amploare muzeul este închis patru ani. Se redeschide în 1993 cu o nouă aripă modernă și toate spațiile renovate, fapt ce permite muzeului să expună în totalitate colecția permanentă, care a crescut constant din 1963 cu donații și depozite succesive.

 

De afară, părea că muzeul este închis. Liniștea din jur te făcea să admiri clădirea roșiatică fără să cauți intrarea. Cobor scările pe lângă afișul mare cu figura geniului Matisse. Îi privesc ochii blânzi, dar mă simt atât de mică și fug. De fapt el privește spre noi. Intru în muzeu și furnicarul de vizitatori mă trezește. Primesc un bilet de 10 euro cu care mai pot vizita încă zece muzee sau vile din Nice, în 24 de ore.

Încep călătoria în lumea lui Matisse. Pășesc cu grijă printre tablouri, sculpturi, colaje, fotografii și obiecte personale. Deși muzeul este plin de lume, toți tac și admiră sau se uimesc. Se aude doar vocea ghidului în difuzoarele discrete ale muzeului.

Henri-Émile-Benoît Matisse, născut în Le Cateau, undeva în nordul Franței și crescut în regiunea Bohain-en-Vermandois, Picardia. Primul născut al familiei care avea o afacere cu flori. Studiază dreptul la Paris și în timpul perioadei de convalescență după operația de apendicită, mama sa îi aduce material artistic. Viața sa se schimbă din acel moment. Geniul se trezește și nimic nu-i poate opri ascensiunea și evoluția în revoluționarea artistică.

 

Studiază arta la Académie Julian, unde a devine elev al lui William-Adolphe Bouguereau și Gustave Moreau. La început, Matisse vopsea peisaje și vieți în stil tradițional flamand. Chardin era unul dintre cei mai apreciați pictori ai lui Matisse, ca orice student de artă, Matisse a făcut copii ale picturilor lui Chardin.

În 1896, Matisse a expus cinci picturi în salonul Societății Naționale de Arte Frumoase, iar statul cumpără două. În 1897 și 1898, Matisse a vizitat pictorul John Peter Russell pe insula Belle Île, la Marea de pe coasta Britanică. Russell a fost prezentat impresionismului și operei lui Van Gogh (care fusese un bun complice al lui Russell, dar era total necunoscut în acel moment). Stilul lui Matisse s-a schimbat complet, și va spune mai târziu “Russell a fost profesorul meu și Russell mi-a explicat teoria culorilor.”

Prima expoziție solo a lui Matisse a fost prezentată la galeria de artă a lui Ambroise Vollard în 1904, cu puțin succes. Gustul său pentru culori strălucitoare și expresive a devenit mai prezent după migrarea în sudul Franței în 1905. Matisse a lucrat cu André Derain și a petrecut mult timp pe Côte d’Azur. Picturile din această perioadă sunt caracterizate de forme plate și linii cu o preocupare marcată pentru detalii.

Matisse a fost foarte atent la evoluțiile tehnice, la profesia de pictor și la diferitele teorii științifice ale culorilor și la efectele percepției lor.

“Alegerea culorilor mele nu se bazează pe nici o teorie științifică. Se bazează pe observație, pe senzație, pe experiența sensibilității mele. Inspirat de anumite pagini ale lui Delacroix, un artist ca Signac se îngrijește de complementar și de cunoștințele sale teoretice îi determină să folosească aici sau acolo, acest ton sau acel ton. Pentru mine, încerc doar să pun culori care mă fac să mă simt. Există o proporție necesară de tonuri care mă ajută să schimbe forma unei figuri sau să îmi transform compoziția. Atâta timp cât nu am primit-o pentru toate părțile, eu o caut și continuă munca mea. Apoi vine un moment în care toate partidele și-au găsit rapoartele finale și de atunci nu mi-ar fi de ajuns să ating orice în bordul meu, fără a le repeta complet.

În realitate, cred că teoria complementară nu este absolută. Studiind picturile pictorilor a căror cunoaștere a culorilor se bazează pe instinct și senzație, pe o analogie constantă a senzațiilor lor; ar putea clarifica anumite aspecte, culoarea de drept, reajusta limitele teoriei culorilor, așa cum este permis în prezent. “

Self Portrait, Private Collection, 1900
Self Portrait, Private Collection, 1900

Cu toate acestea, Matisse a considerat încă că:

“Ceea ce urmăresc mai presus de toate este expresia. Uneori mi-a fost recunoscută o anumită știință, declarând în același timp că ambiția mea a fost limitată și nu a depășit satisfacția vizuală pură care poate fi obținută din perspectiva unei picturi.”

Cârcotașii spun că muzeul nu expune cele mai prețuite lucrări ale artistului, însă muzeul este escală obligatorie pentru cunoscătorii și iubitorii de artă care vor să refacă traseul vieții și operei lui Henri Matisse.

 

La etajul al doilea intru în lumea artistului din ultima perioadă a vieții sale. S-a mutat la Nice în 1917 și trăiește aici 37 de ani până la plecarea sa printre stele.

O parte din lucrările sale din période niçoise este donată orașului Nice și de către artist, dar și de către moștenitorii săi. Îi putem admira toate cele 68 de picturi și guașe tăiate, 236 desene, 218 gravuri, 57 de sculpturi și 14 cărți ilustrate. Alături sunt 95 de fotografii, 187 obiecte personale, tapițerii, ceramică, sticlă colorată.

Părăsesc muzeul pe o scară spiralată amețită de culori, artă și amprenta Matisse. Afară, artistul mă privește din nou intens din afișul alb-negru, însă de data asta îi zâmbesc cu recunoștință. Plec bogată spre grădina de măslini.

Câțiva vârstnici veseli joacă pétanque. Un ghid rus descrie în limba sa situl arheologic pe lângă care trec. Turiștii care ascultă și privesc sunt niște statui asimilând informația cu uimire și interes.

Suntem bogați, mai bogați cu fiecare artist ce ni se dedică.

The Romanian Blouse, Musée National d'Art Moderne, Georges Pompidou Center, Paris, 1934
The Romanian Blouse, Musée National d’Art Moderne, Georges Pompidou Center, Paris, 1934

Leave a Reply