de Ion Bogdan Martin

Se întâmpla înainte de 1989… Eram militar în termen la UM 01607, Transmisiuni, Someșeni – Cluj-Napoca și ce s-au gândit mai marii armatei, dacă tot eram prin zonă?!
Să mă trimită la „munci”, nu singur, se alcătuiseră două companii, și am descins în Bărăganul celor patru vânturi…
Undeva prin județul Ialomița.

Munci de vară, cum li se spunea generic, pentru că erau și cele de toamnă, mult mai grele decât acestea. Faza era că, fiind noi mai mulți bucureșteni pe la Cluj și, gândindu-ne că venim mai aproape de casă, ne-am oferit voluntari, mai mulți, ca proștii! Deci, cele două companii, alcătuite ad-hoc, erau compuse cam 70% din bucureșteni.
Noi și muncile agricole?! Hm!
Care șahiști, care filateliști, care absolvenți de licee umaniste, chiar aveam două cupluri de frați care chiar terminaseră Liceul de Muzică, într-un cuvânt numai tineri formați și dispuși pentru munci agricole nu eram, dar…
ALT.culture_02.2019 4-5.png
„Căldură mare”, vorba neîntrecutului „zeflemist” din Haimanale, peste 40 de grade la umbră. Iar pe câmp, în lanul de grâu, pe sania de baloți, se resimțeau vreo 60. Trăgeam ca la galere. Încă, mă gândeam la sclavii de pe plantațiile de bumbac ca la o anticameră a Raiului.
În fine… Ne îmbolnăveam pe capete, drept este că unii dintre noi mai și mimam simptomele, ca să rămânem în convalescență la umbra dormitorului. La umbra insalubră a unor camere amenajate în niște foste grajduri pentru Bălțata Românească, dispărută, între timp, din priveliște!!!
Boala a dat de-a binelea peste noi abia după ce am dat iama într-o livadă de caise în pârg. Deranjamente stomacale la greu. Venise și un medic de pe la Ciochina, veterinar (!), mă rog, care ne-a recomandat să fierbem apa înainte de a o bea, mulți s-au fript la limbă după aceea!, și ne-a mai prescris Furazolidon, dar de unde dracului să-l luăm?, așa că bucătarul ne ținea numai pe fiertură de orez… Orez, ca să fiu generos, căci era mai mult neghină și țărână cu aromă de bălegar! Începusem să ne salutăm în chineză: printre dinții strânși, cu ziarul Scânteia în mână, pe post de hârtie igienică, și cu ochii pe ușa closetului.
Dar, să nu fiu pricinos, am avut parte și de zile mai bune fiindcă se terminase de recoltat grâul și am fost repartizați la sediul IAS-ului să băgăm porumbul la batoză , să-l depozităm sau să-l încărcăm în mașinile care îl transportau la diferite fabrici de alcool sau la întreprinderi de morărit.
Aici era bine că stăteam la umbră, dar bine era și pentru că lucram cot la cot cu țăranii de prin sate, care își mai aduceau și odraslele la muncă. Pe noi ne interesau mai mult fetele, logic.
Nu era niciun coleg de-al meu care să nu se dea bine pe lângă vreuna dintre mame care avea vreo fată mai acătării. Că și mamele astea, după ce au aflat că suntem băieți de București, deh!, au început să-și aducă toate fetele de măritat din familie. Era o distracție la batozaaat…
Glume care de care mai deocheate, ca la clacă, atmosferă din ce în ce mai destinsă și mai productivă, evident!
Clar ca lumina zilei că m-am dat și eu pe lângă o mamă care venise cu fata, Silvia se numea și era elevă în ultimul an la un liceu industrial din cartierul Pantelimon al Bucureștiului meu drag. Liceul Electroaparataj!
Silvia era frumușică foc.
Ajunsesem să intru în fibrilații ori de câte ori o vedeam. Unde mai pui că începusem să o și visez! Aşa cum era: înăltuță, slăbuță, brunețică, ochi negri, pistrui, breton, zâmbet sincer, mâini delicate, sânii în expansiune și un sunet plăcut al vocii…  O voce abia perceptibilă. Poate și de aceea îmi plăcea, că nu suna precum ordinele sau îndemnurile la muncă ale ofițerilor noștri!
Eram cu ochii pe ea ca pe butelie. Cum o vedeam că pleacă la toaletă… fie vorba între noi: o groapă împrejmuită cu snopi de stuf, hop și eu după ea, iar când se întorcea o abordam și mai schimbam câteva cuvinte… Banalități de genul: Cum te mai simți? Ea, care abia tocmai ieșise din travaliul closetului: Mult mai ușurată acum… Și tot așa!
Tot așa, la o ieșire dintre acestea planificate, i-am aținut calea și nu m-am lăsat, până nu am tras-o după un siloz, unde ne-am sărutat până i-am făcut echimoză în bărbie şi un semn pe vârful nasului. Asta pentru că eram mai înalt și nebărbierit de vreo trei zile.
Într-o după-amiază, tot așteptând-o să iasă din closet, m-a apucat burta rău de tot, am fugit repede, după un gard de scânduri, între niște bălării mari, acolo unde era locul meu preferat, dar… n-a fost să fie, pentru că exact când eram mai concentrat, mai visător şi mai… transpus, aud un foșnet de dincolo de gard și exact în fața mea, dintr-o dată răsări… luna! O lună mare și albă… lună plină. În două exemplare, sic!
De fapt, nu era chiar luna! Nu! Și nu în miezul zilei, totuși. O țărancă înaltă și grasă venise să-și satisfacă necesitățile, chiar în dreptul meu, la un metru în fața mea, dincolo de gard. Eram paralizat. Am închis ochii și mi-am reprimat orice… spasm al tractului meu digestiv. A fost… dureros! ALT.culture_02.2019 6-7
La un moment dat, luna a explodat, iar tunetul combustiei selenare m-a făcut să mă ridic și să o iau la sănătoasa… de nebun, fix până în umbra dormitoarelor cazone.
Nu m-am mai întors la batoză. Maiorul Iacob, care ne însoțea, a vrut să mă pedepsească, pentru că am tras chiulul, dar s-a rezolvat cu un pachet de Kent. Aşa era pe-atunci.
A doua zi, cu greu, am început să revin la viață. Să prind curaj. Eram cam fără vlagă și palid… Ca de fiecare dată după ce mă constipam.
A trebuit să-i povestesc și Silviei pățania, pentru că nu știa de ce dispărusem atât de brusc din peisaj, a râs până i s-au încleștat fălcile. Dar mie mi-a plăcut cum îi tresăreau sânii în razele soarelui de Bărăgan și îmi imaginam cum ar fi să mă pierd între cupele lor adolescentine!
Într-o duminică, era singura noastră zi liberă din săptămână, eu și Silvia, ne-am dat întâlnire.
M-am bărbierit, să nu-i mai fac fetii buba, m-am spălat pe cap, mi-am dat cu spray, ce mai, Făt-Frumos din… Dealul Văii!!! Eram hotărât să dau atacul final.
A venit la ora fixată, se înserase ușor, ne-am plimbat un pic pe ulițele satului, numai că nu era curte pe lângă care treceam să nu ne latre câinii, așa că am hotărât să ne retragem înspre IAS, mai vorbeam, mai râdeam, aducându-ne aminte de „aventura” mea de după gard. M-a pus să i-o povestesc de vreo 20 de ori. Și de fiecare dată îmi mai aduceam aminte sau inventam câte ceva! Sau inventam!
Am uitat să pomenesc: în incinta Întreprinderii Agricole de Stat funcționau și două „incubatoare”. În două foste mari grajduri care fuseseră transformate.
Priveam în toate părțile aiuriți, stânjeniți, când, ca din senin, se porni o ploaie măruntă și insidioasă. Ne-am adăpostit grăbit sub streașina uneia dintre clădiri, rezemându-ne de o ușă, moment în care lacătul, care era prins în două belciuge, a cedat și a căzut. Ne-am privit surprinși și ne-am spus că ăla era un semn divin, vezi Doamne!? Vezi Doamne, eram invitați să intrăm! Înăuntru? Nimeni!
ALT.culture_02.2019 8-9
Păşeam cu grijă și ne era cald și ne era bine… Am găsit un fel de birou unde erau mai multe panouri electrice, probabil pentru menținerea temperaturii constante în clocitoare, și un pat metalic, din acelea militărești, acoperit cu o pătură maronie cu însemne militare. Ne-am așezat pe pat și am început să discutăm despre ce vrea să facă după școală, cum să facem să ne întâlnim în continuare, după ce eu voi termina armata, iar ea liceul, din neatenție, tot plimbându-mi mână cu intenția de o folosi cât mai pragmatic, am atins un întrerupător căruia i-am schimbat poziția, dar nu i-am acordat nici cea mai mică importanță.
Acum, mâna mi se plimba pe sub bluzița ei cu broderie din mătase albă. Tremura toată. Eu eram piftie. Și… odată o răstorn pe pat și începem să ne sărutăm ca-n filme. Mult și bine, cum făceau actorii, să vadă și telespectatorii dragostea mare, numai că noi trăiam scena la intensitate maximă. Eram aievea. Poate că și dragostea… de sex!
Dar mai făceam și pauză. Am mai stat de vorbă. Ne-am mai sărutat. Iar am mai stat de vorbă…
Dar până când?! M-am ridicat, mi-am scos pantalonii și m-am repezit ca un nebun asupră-i. Nici nu mai știu când și cum i-am tras fusta de pe ea. Silvia a închis ochii și a început să geamă, m-am proptit cu picioarele în perete, în panourile acelea electrice și…
În clipa imediat următoare un fum înecăcios ne luă de nas și o dâră roșiatică se proiectă în geamul biroului. Transpirat, mă ridic să văd ce se întâmplă, o limbă de foc ieșea dintr-unul dintre incubatoare. Ce, Doamne, iartă-mă!?… Exact în acea clipă se declanșă un avertizor sonor.
În opt secunde ne-am îmbrăcat și am părăsit locul.
Am lăsat-o pe Silvia să se ducă acasă, iar eu m-am întors în dormitor. Tocmai la timp pentru că maiorul dăduse alarma pentru a interveni la un incendiu din sat.
Care incendiu?!
Încă mai tremuram. De supărare că tocmai când să…
Maiorul ne aduse scurt la cunoștință că au luat foc niște incubatoare.
O fi fost vreo mână criminală, mi-am spus eu?!
Sigur a fost, pentru că altfel ne lăsa să ne ducem la bun sfârșit scena de dragoste.
Ne-am cocoțat pe acoperișul grajdurilor, am spart geamurile, am cărat sute de găleți cu apă și am acționat cu stingătoarele presurizate cu pulbere P6.
Când au sosit pompierii focarul era aproape anihilat.
Datorită modului prompt în care am acţionat, stricăciunile au fost mult limitate.
S-au ars doar o jumătate de acoperiş şi un incubator în care s-au „prăjit” vreo 500 de ouă de gâscă dintr-o rasă canadiană foarte scumpă. Bine, cel puţin, că focul nu s-a extins şi la celelalte clădiri!
Aşa neglijenţă în funcţionarea unor incubatoare nu mai văzusem în viaţa mea!!! Noroc cu noi, soldaţii, bravii bărbaţi ai României! Am fost felicitaţi, iar eu, pentru că am fost cel mai activ şi curajos dintre colegi, oare de ce?!, am fost citat prin Ordin de Zi şi propus spentru o permisie de trei zile.
Trăiască Armata Română!
Atât cât a mai rămas din ea!!!

Leave a Reply