De Liviu Druguș

Despre prostie și răutate am tot scris. Despre înțelepciune și bunătate, mai puțin. Textul de mai jos este, cred, nu doar o dovadă de înțelepciune, dar este și un exemplu de autoeducație, un mod de (auto)perfecționare umană nu foarte des folosit. Ideea reproducerii unor gânduri despre bătrânețe mi-a venit în urma unor dialoguri cu tineri, dialoguri care, tangențial, atingeau și problema bătrâneții.

Din text rezultă clar că și bătrânii ar trebui să fie atenți la propriile comportamente care proiectează în ochii și mintea tinerilor posibile reacții de respingere.

ALT.culture_02.2019 38-39
Bătrânețea este un concept atât de relativ! Îmi aduc foarte bine aminte de vremea când eram în clasa a patra (comuna Șarul Dornei, jud. Suceava) și ne venise o nouă învățătoare. Obișnuiți fiind cu învățătoare foarte tinere, cea nouă ne-a apărut foarte foarte bătrână: avea 27 de ani! Unii colegi n-au întârziat să-i spună ”baba”. Auzim cu toții, pe la tot mai neprofesionistele televiziuni, expresii nefericite de genul ”un bătrân a fost găsit….” pentru ca la finalul știrii să afli că respectivul abia trecuse de 50 de ani.
Bunica mea se supăra dacă vreunul dintre nepoți îi spune că este ”bătrână” (fapt repetat de pe la 40 de ani și până pe la 90…). Despre lipsa de rost a pensionarilor (care primesc bani fără să facă nimic!) am citit, stupefiat, pe internet: cineva a lansat chiar ideea răririi pensionarilor prin metode deja cunoscute. L-am întrebat pe viteazul tânăr (care se simțea deranjat de bătrâni) cum și-a propus să-și ucidă bunicii, și cum va dori el să fie ucis când va fi bătrân, dar cineva, probabil, l-a reclamat la FB și i s-a blocat contul. Dar idea că bătrânii sunt inutili este destul de răspândită.
Un tânăr mi-a povestit, recent, despre o bătrână de 90 de ani care l-a rugat să-i culeagă niște struguri ca să-și facă vin… Mirarea tânărului era una sinceră: ”Ce-i mai trebuie vin la vârsta asta?!”. Adică, în mintea unora, de la un timp ar trebui să nu-ți mai trebuiască decât strictul necesar supraviețuirii. Cine ar trebui să stabilească criterii și grade de utilitate pe categorii de vârste nu știm și nu vom afla. Nu vreau să devin moralizator, dar toate exemplele date probează o lipsă de preocupare a societății (a sistemului de educație, dar și a părinților) pentru empatizarea tuturor cu orice categorie de vârstă.
Chiar includerea textului din linkul de mai jos în site ul intitulat ”hohote” spune ceva… Și totuși, discuția nu ar trebui să fie una despre vârste, ci pur și simplu despre oameni. Excluderea din ”normal” a unor categorii de vârstă este la fel de ”inteligentă” ca excluderea altor oameni din ceea ce numim ”normalitate” pe criterii de gen, religie, rasă, etnie, cetățenie, convingeri politice etc.
https://hohote.net/cand-voi-fi-batrana-scrisoare-catre-mi…/…

ALT.culture_02.2019 40-41
Motto: „Îmbătrânirea este un obicei prost pentru care un om ocupat nu are timp.” (André Maurois)

Nu era în intenția mea să fac un miniserial pe tema bătrâneții/ îmbătrânirii, cu atât mai mult cu cât alte teme sunt în pregătire. Cei foarte interesați de politică vor fi dezamăgiți că am lăsat miniserialul anterior în coadă de pește, dar (până și eu) am realizat că aș putea scrie pe tema celor trei dictaturi sute sau chiar mii de episoade. Asta ar însemna însă să scriu un roman autobiografic, renunțând definitiv la alte teme, cu siguranță mai interesante, ceea ce (încă) nu mi-am propus. Poate (mai) la bătrânețe… 🙂
Oricum, scrisul și cititul sunt bune scuturi în calea îmbătrânirii premature, așa încât le recomand pe ambele. Dacă ar fi să-l parafrazez pe Andre Maurois (vezi Motto), este bine să avem mereu ceva de făcut; altfel, chiar tânăr fiind, simți cum îmbătrânești.
Acest miniserial este dedicat deopotrivă tinerilor și bătrânilor. Căci bine spunea/ scria Jean-Jacques Rousseau: „Tinereţea e timpul de a învăţa înţelepciunea, bătrâneţea e timpul de a o aplica”. Povestea cu înțelepciunea bătrânilor este, cred, doar o poveste. Nu poți deveni brusc înțelept după ce ți-ai irosit tinerețea, prostindu-te în fel și chip.
Despre vârstele omului (inclusiv despre bătrânețe) se spune că fiecare vârstă este frumoasă și interesantă. Da, dar cu o condiție: vârsta următoare trebuie întotdeauna pregătită. Cum? Câteva opinii ale unora care au ajuns la senectuți avansate ar putea fi un motiv de meditație.
Pentru a-mi da și mie un răspuns la ideea cu relativitatea termenului de ”bătrânețe” pot spune că m-am dumirit un pic citind
https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83tr%C3%A2ne%C8%9Be .

De asemenea, DEXonline ne ajută cu binevenite sinonime ale conceptului în cauză:

BĂTRÎNEȚE. Subst. Bătrînețe, vetustate (livr.), căruntețe, cărunție (rar), cărunțeală, senectute (livr.), amurgul vieții (fig.). Îmbătrînire, încărunțire; senilitate, decrepitudine, ramolire, ramoleală, ramolisment, ramoliție (rar). Bătrîn, moș, moșneag, unchiaș (pop.), bătrînel (dim.), moșneguț (dim.), moșnegel, moșuc (reg.), moșuleț (dim.), moșulică (fam.), uncheșel (dim.), matuf (înv. și fam.), babalîc (fam. și depr.), vîj (reg.), ghiuj (reg., fam. și peior.), baccea (depr.), moșic (fam.), hodorog, ramolit, rablă (fam., depr.), hîrb (fig., pop.); bunic, bun (înv. și pop.), bunel (fam.), tată-bun, tată-mare, tata-moșu, tataie (reg.). Veteran, pensionar, decan de vîrstă, sexagenar, septuagenar, octogenar, nonagenar; babacă, patriarh, strămoș, străbun. Bătrînă, bătrînică (dim.), babă, băbuță (dim.), babușcă, moșică, băbătie (reg.), babetă (fam.), baborniță, hodoroagă; bunică, bună (înv. și pop.), bunicuță (dim.), buniță, mamă bună (pop.), mamă mare, mamă bătrînă (pop.). Bătrînime, bătrînet (rar), bătrînețe (rar), moșnegărie. Geriatrie; gerontologie.
Adj. Bătrîn, bătrînel (dim.), bătrîior, vîrstnic, (înaintat) în vîrstă, în etate, senior, îmbătrînit, trecut, stafidit (fig.), vechi în zile, longeviv, cărunt, încărunțit, cărunțit (înv.), cu părul cărunt (alb), albit (nins) de ani. Decrepit, senil, ramolit, sclerozat (fig.), rablagit (fam.). Bătrînesc, bătrînicios, moșnegesc; băbesc. Matusalemic (livr.).
Vb. A fi bătrîn, a avea ani de patriarh, a-l ajunge (pe cineva) zilele. A îmbătrîni, a-și trăi traiul (a-și mînca mălaiul), a încărunți, a cărunți (înv.), a albi, a se trece, a se veșteji (fig.), a se ofili (fig-), a se zbîrci, a se scofîlci, a se stafidi (fig.), a se șubrezi, a se hodorogi (fig.), a se bacceli, a se ramoli, a se seniliza, a da în mintea copiilor.
Adv. Bătrînește, moșnegește; băbește; ca moșnegii (ca babele, ca bătrînii); la bătrînețe. V. rudenie, timp, trecut. (cf DEX online: https://dexonline.ro/definitie/b%C4%83tr%C3%AEne%C5%A3e ).

Până în prezent nu am găsit alt răspuns la întrebarea ”Care este scopul vieții?” decât ”Trăirea vieții”. Când începi să te temi pentru viitor, deja suntem la marginea vieții. A spus-o mai clar Feodor Dostoievski: „Cel ce se teme să trăiască, a început să îmbătrânească”.

ALT.culture_02.2019 42-43.png
Motto: ”Omul nu ajunge niciodată atât de bătrân încât să nu poată face încă o prostie.” (Woody Allen)

Dacă ar fi să parafrazez/ ”traduc” citatul din Woody Allen acesta ar suna cam așa: ”Din greșeală în greșeală, spre victoria finală”. (Desigur, mă refer la finalul și la finalitatea vieții). Iar parafrazarea parafrazării anterioare este preluată din Eminescu: ”ne naștem spre-a muri, murim spre a ne naște”. Și dacă aș încerca o aferentație inversă, pentru a închide cercul (citatelor și apelurilor la autoritate) aș zice că ultima prostie pe care ar putea-o face un om este să se împotrivească morții sau să o deteste cu ardoare. Nu poți detesta implacabilul decât doar dacă vrei să te mai faci o dată de râs… Caz în care îmi vine în minte invitația unor istorici cu simțul umorului: ”să ne despărțim de trecut, râzând”.
Orice viață / existență este, în permanență, 99,99% trecut, adică certitudine (certitudinea că nimic din ce a trecut nu mai poate fi schimbat), și doar o fulgurație de prezent, fără nicio fărâmă de viitor (adică incertitudine maximă legată de ce va fi mâine).
Sau altfel spus (dar tot în sens eminescian), viitorul vieții este chiar moartea. Nu voi invoca aici epitaful plin de nonsens ”nu mă tem de moarte, ci de veșnicia ei”, ci voi sublinia afirmativ ceea ce au spus-o și alții: ”muncește ca și cum ai trăi o veșnicie; distrează-te ca și cum ai muri chiar mâine!”. Și asta indiferent de vârstă!
Am invocat, mai sus, implacabilitatea morții. Dar și viața este implacabilă: este un dat pe care nu l-am solicitat, după cum nu am solicitat o anumită cetățenie, fizionomie sau domiciliu. Dacă atât viața cât și moartea sunt implacabile, atunci cu certitudine și îmbătrânirea este implacabilă.
Îmbătrânim din primele zile de viață!
„Nu poţi evita să îmbătrâneşti, dar nu trebuie neapărat să fii bătrân” ne atenționează George Burns.
Ehei, de-abia de aici începe discuția despre cum să îmbătrânești dar să nu ajungi (prea devreme) bătrân. Deși fiecare îmbătrânește în felul său, unii (mai miloși și cu compasiune față de semeni) s-au gândit că niște ”rețete” pentru încetinirea ajungerii la bătrânețe nu ar strica să fie cunoscute și, eventual, aplicate. Mă fac mesagerul unor astfel de rețete, deși am aproape convingerea că vor fi citite cu interes și aplicate… altă dată.
Dar, cum despre viitor nu putem avea certitudini, putem avea măcar speranțe. Speranțe de mai bine, pentru noi și semenii noștri. Unii ar putea numi asta compasiune, empatie, iubire, bun simț, omenie etc. Așadar, citiți vă rog câteva sfaturi pentru o îmbătrânire frumoasă, indiferent de vârstă:
https://florinrosoga.ro/sfaturi-batranete-frumoasa/
Blogul aparține lui Florin Roșoga, dar sfaturile aparțin unei doamne: ”Ce am învăţat îngrijind pe Frau Hildegard (82) şi Herr Helmut (87) timp de două luni în Germania”. Într-adevăr, constat acum, doamnele au o atitudine mai detașată, mai pozitivă, mai empatică și mai pragmatică chiar și în cunoașterea și întâmpinarea bătrâneții. Asta îmi confirmă ”descoperirea” mea (făcută cu vreo două decenii în urmă) că femeile sunt genul puternic și nu bărbații.

Motto 1: ”Toți oamenii vor să trăiască mult, dar nimeni nu vrea să fie bătrân” (Jonathan Swift)
Motto 2: „Îți dai seama că ai îmbătrânit când lumânările de pe tort costă mult mai mult decât tortul” (Paul Newman)

Adevărul (elementar) din Motto 1 nu are aproape nici o valoare practică pentru cei ajunși deja la vârsta senectuții. Pentru că bătrânețea nu trebuie nici așteptată să vină peste noi, nici ignorată (cu riscurile aferente), ci trebuie pregătită din timp, adică de pe vremea tinereții/ maturității. Majoritatea dintre noi nu fac asta, ci sfidează timpul și consecințele nepregătirii bătrâneții cu zicerea nu prea inteligentă: ”las să ajung eu la bătrânețe și-apoi văd eu cum mă descurc”.
Nu știu la alte nații cum este, dar acest mod de a ignora realitatea și povețile altora este unul costisitor și, adesea, dureros. Jean de la Bruyere afirma că „Cei mai mulţi oameni îşi folosesc tinereţea pentru a-şi ruina bătrâneţea”.
Ca să-mi aduc aminte de disciplina predată în ultimele decenii, acest mod de viață poate fi lesne taxat drept ”bad management”. Or, la nivel de țară acest ”bad management” se traduce în consumuri mari, ineficiență și sărăcie. Este foarte adevărată butada: ”Nu există țări bogate și țări sărace, ci doar țări bine conduse și țări prost conduse”. În componenta ”țară prost condusă” se includ politicile educaționale proaste sau intenționat realizate astfel pentru a avea o masă de oameni ușor manipulabili.
Evident, viitorul și prezentul sunt altfel percepute de către tineri sau de către bătrâni. Optimismul tinereții include, din păcate, și păgubosul prezenteism, ancorarea strictă în ziua de azi, acel ”carpe diem!” (”trăiește-ți clipa!”) prost înțeles, dar și mai prost aplicat. Am afirmat adesea că viitorul este imprevizibil și nu poate fi descris din perspectiva prezentului, dar asta obligă cu atât mai mult la precauție și pondere în acțiuni.
Sigur, ne uităm la persoanele foarte în vârstă și avem deja o posibilă imagine a felului cum vom arăta (probabil) peste decenii. Dar să afirmi că știi tu cum vei proceda la bătrânețe ca să-ți fie bine (ignorând moderația și echilibrul) asta nu ține deloc de cumințenie.
Spunea înțeleptul Anton Pann: „Cei tineri spun ceea ce fac, cei bătrâni povestesc ceea ce au făcut, iar cei nebuni ceea ce vor sa facă”. Din păcate, procedând fără precauție faci loc, fără să vrei, regretelor (cel mai inutil și irațional sentiment, după părerea mea, unul pe care l-am alungat în mod constant).
Dacă iau în calcul zicerea lui John Barrymore „Un om este bătrân doar atunci când regretele au luat locul viselor”, atunci mă pot considera un om foarte tânăr. Îmi întărește această părere însuși Thomas Carlyle care afirma că „Bătrâneţea nu are de-a face cu regretul. Ea are de-a face cu mulţumirea că am lăsat în urma noastră ceva bine făcut”. Și cred că are dreptate.
Un alt aspect care împiedică instalarea regretelor inutile și a falsei opinii că ești inutil este cel legat de curiozitate și de creativitate. Am mai afirmat-o, scrisul și cititul sunt două modalități care mențin treze curiozitatea și atenția. S-a afirmat, pe bază de studii și sondaje, că cititul ține mintea trează în timp ce statul (ah! sedentarismul) și privitul la televizor tâmpește.
Există și o logică în această constatare: privitul la emisiuni ușurele (ca să nu zic proaste, multe dintre ele simple bârfe mahalagicești) nu solicită creierul, nu-i ascute atenția și nu-l împrospătează (spiritual) cu nimic. Nu întâmplător unii numesc acum televizorul ”debilizor”. În ce privește scrisul, acesta este un mod plăcut de a-ți pune ideile în ordine și, căutând informații noi, îți ții trează curiozitatea și, îndeosebi, ai satisfacția unui lucru bine făcut. Jean Rostand aprecia că ”Un om nu este bătrân atâta timp cât caută ceva”. Căutând prin cărți și prin internet îți stimulezi nu doar curiozitatea, ci și creativitatea.
Dar, până la urmă, când începe bătrânețea și cât durează aceasta? Voi aduce câteva lămuriri și exemple în episodul următor.

ALT.culture_02.2019 44-45.png

”Vârstele bătrâneții” pare a fi o expresie inventată de unii bătrâni pentru a-și proba lor înșiși că nu au îmbătrânit de tot, că he-he, mai este încă mult până la capăt…
Scriam în primul episod al acestui miniserial că însuși conceptul de ”bătrân” este cât se poate de relativ, de neclar și de inducător în eroare. Mă ajută să-mi lămuresc eu însumi acest concept, dar să-l supun și ”dezbaterii publice” (măcar aici să avem iluzia că trăim într-o țară democratică) scriitorul francez André Maurois. Tocmai pentru a nu lăsa imaginile să inducă false impresii privitorilor (pozele atașate la primele trei episoade nu au avut darul să atragă cititori: dimpotrivă!) autorul francez separă dimensiunea vizibilă (fizicul) de cea invizibilă (spiritul/ sufletul) și declară că „Adevăratul rău, la bătrânețe, nu este slăbiciunea trupului, ci indiferența sufletului!”.
De fapt, cel mai rău rău (și nu doar la bătrânețe, atunci doar ai timp să meditezi asupra acestei atitudini) este indiferența. Iar dintre toate indiferențele, cele afișate sau probate de copii este, cred, cea mai dureroasă. Dar nu despre relele cele mai rele sau cele mai puțin rele este vorba în episodul de astăzi, ci tocmai despre vârstele bătrâneții și relativitatea acestora.
În noile condiții de progres tehnologic s-a constatat creșterea ponderii vârstnicilor în total populație și, ca o consecință, (nu doar financiară și de integrare socială) unele țări au crescut vârsta de pensionare. Vechile limite a ceea se numește ”capacitate de muncă” sunt modificate tot mai des, în sus.
De asemenea, și limita vieții sexuale active este împinsă mereu spre cifre tot mai mari (desigur, îndeosebi la femei). Fără să cad în vulgaritate, este de notorietate zicerea: ”femeia cât trăiește și bărbatul cât poate”.
Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=_9TILTjdXik Sex la bătrânețe 80 de ani.
În consecință, apare ca aproape firească preocuparea ca ”womanhood” (lumea femeilor/ femeitatea) să fie mai bine cunoscută, dar nu ca până acum, ci sub toate aspectele! Consecință a vechilor discriminări pe motiv de gen, această lume (în intimitatea ei) a fost subiect de artă fotografică pentru jurnalista britanică Laura Dodsworth care și-a propus să spargă tabuurile actuale, adunând fotografii cu 100 de penisuri, 100 de sâni și 100 de vulve alcătuind un film despre care susține că ”ar trebui difuzat obligatoriu în școli” (https://www.independent.co.uk/…/laura-dodsworth-100-vaginas… Despre Womanhood).
Vedeți? Alte vremuri, alte preocupări.
Oricum ar fi, trebuie să recunosc că femeile se interesează de bărbați și de femei mult mai mult decât o fac bărbații. Nu risc să trag concluzia că de aici rezultă starea de fapt larg cunoscută că, în toată lumea, longevitatea femeilor o depășește sensibil pe cea a bărbaților.
Știe cineva vreun autor bărbat care să dea lecții de bună purtare/ comportare semenilor săi, așa cum o face, de exemplu autoarea scrisorii de mai jos?
(Pentru bărbați sfaturile sunt extrem de simple. Iau un exemplu din filosofia de cârciumă: ”Dacă bei țuică de prună orice babă-ți pare bună”). (https://blogpentrusuflet. wordpress.com/ …/este-o-mare-difer…/). Sigur, pot face speculații pe marginea raporturilor (de varii feluri) ce se stabilesc natural între bărbați și femei invocând legea cererii și ofertei, teoria costurilor și prețurilor marginale, dar deja m-am îndepărtat de subiectul promis: vârstele bătrâneții.
André Maurois (https://ro.wikipedia.org/wiki /Andr%C3%A9_Maurois) cu care am fost contemporan în anii formării mele (liceu și facultate) scoate în evidență importanța dimensiunii psiho-comportamentale (https://devorbacutine.eu/andre-maurois-adevaratul-rau-la-b…/#) îl citează pe renumitul Konrad Lorenz (https://ro.wikipedia.org/ wiki/Konrad_Lorenz):
”Celebrul filosof Konrad spunea că atunci când omul împlinește 40 de ani, constată cu tristețe că farmecul tinereții s-a îndepărtat de el pentru totdeauna. Apoi, trasăm o linie de umbră la 50 de ani, iar cei care o traversează simt frică și disperare. Bătrânețea este mult mai mult decât părul încărunțit, ridurile și gândul că spectacolul s-a terminat, iar scena le aparține tinerilor”.
Așadar, prima decadă a bătrâneții este intrarea în cel de-al cincilea deceniu de viață (anii 40). Despre etapele intermediare nu ni se spune mai nimic, dar autorul insistă asupra ultimului deceniu de viață (al nouălea, adică anii 80): ”La vârsta de 80 de ani, omul a experimentat deja totul: iubirea și sfârșitul ei, ambițiile și goliciunea ulterioară, câteva iluzii naive şi trezirea la realitate. Frica de moarte nu este atât de mare la bătrânețe – toate atașamentele și interesele au rămas în trecut. Protestăm puțin, însă știm bine că e timpul să ne odihnim și în adâncul sufletului așteptăm acest lucru.
Fiți fericiți acum, trăiți momentul de acum!” Așadar, ”carpe diem!”, dar e bine să ai conștiința faptului că nu ai ratat nimic din bucuriile tuturor vârstelor bătrâneții.

Circulă pe FB un joculeț intitulat ”Simulator de vârstă”. Pui într-un chenar o poză (relativ) recentă de-a ta, îți fixezi un orizont temporal și FB/ jocul/ programul îți oferă o imagine (de regulă pozitivă, măgulitoare chiar) a felului cum vei arăta peste (să zicem) 20, 30 sau 40 de ani. Cred că rostul joculețului este unul eminamente pozitivant și optimizant, dar îți dă și un fior rece: dar, dacă timpul trece așa de repede și în curând voi arăta chiar așa?…
O posibilă reacție din partea jucătorului ar fi: ia să am eu mai multă grijă de mine și o să arăt mult mai bine peste acei n ani. N-ar fi rău să fie așa, dar cred că mulți jucători se opresc doar la partea amuzantă a lucrurilor. (Probabil, partea amuzantă pentru FB este o bogată colectă de chipuri care ar putea fi folosite vreodată într-un program de recunoaștere facială).
Dar, în realitate, ne putem orienta după anumite semne ca să ne facem propria noastră proiecție a modului cum vom arăta peste un număr de ani. Cercetările nu au obosit să caute (și să găsească) interesante corelații între datele prezentului și imaginile noastre (proprii) în viitor. În primul rând, există o formulă de calcul prin care vei afla probabilitatea de a mai fi viu peste n ani.

ALT.culture_02.2019 46-47.png
Până acum, lucrurile erau destul de simple: la o vârstă oarecare te raportai la speranța medie de viață și aflai (ca medie statistică) cam pe când s-ar afla sfârșitul. (Pentru România actuală speranța medie de viață este de 74 de ani.) Asta însemna că se lucra doar cu un indice cronologic: vârsta.
De exemplu: dacă ai o sută de ani, probabilitatea ca să mori imediat sau în anul următor este foarte mare. Dar, între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Nu atât vârsta cronologică (anii de viață) contează ca un posibil predictor asupra longevității unei persoane, ci starea ta fizică reală pe care o ai în acel moment. Astfel, cunoaștem cu toții persoane care au 60 de ani, dar unele apar ca având 50, altele ca având 70. Iar deznodământul final depinde foarte mult de starea fizică reală actuală. Autorii cercetării invită tineretul (și nu numai, dar e bine să începi să faci sport la tinerețe, nu la bătrânețe) să facă multă mișcare, să-și întrețină corpul în bune condiții de funcționare. Așadar, fiziologia bate cronologia, iar mișcarea este cu mult mai bună decât starea (sedentarismul).
Așadar, pe lângă savoir faire, avem nevoie de mult savoir vivre.
(Vezi: https://www.medlife.ro/conditia-fizica-este-un-predictor-ma… Predictorii longevității: condiția fizică și vârsta).
Dar, adesea, ai nevoie de o mică listă de lucruri pe care ar trebui să le faci pentru a-ți prelungi starea fizică și psihică de bine, stare pe care o numim convențional sănătate.
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1951695028276697&set=a.236131253166425&type=3&eid=ARARiQJmTgzUhzgHCJk2c6a0dxPHc9e67kwlXgrlpdyxwghRzYioOQ0MRbemJJtP1yzI2cghflggCsKX Sfaturi pentru sănătatea ta. Iubește-te! 12 obiceiuri sănătoase).
Închei acest miniserial cu câteva exemple nominale reale de persoane/ personalități care își poartă cu multă demnitate vârsta, care sunt parcă la fel de tineri – doar ambalajul e puțin boțit. Cum bine zicea cineva, sufletul nu îmbătrânește niciodată. Am văzut, nu de mult, o fotografie în care i-am recunoscut imediat pe minunații actori Robert Redford și Jane Fond (ambii având 80+). Marele nostru actor Radu Beligan (https://ro.wikipedia.org/ wiki/Radu_Beligan) a activat pe scenă până în preajma morții sale la 98 de ani.
Florin Piersic, un foarte îndrăgit actor, și-a serbat a 83-a aniversare tot pe scenă, în dialog cu publicul, chiar dacă picioarele nu-l mai ajutau. Am prieteni de 80+ care îmi dau lecții de prospețime fizică și intelectuală, reale exemple demne de urmat.
Este vie în mintea multora vocea clară a centenarului Neagu Djuvara (https://ro.wikipedia.org/wiki/Neagu_Djuvara), o figură rarissimă și iubită a intelighenției românești.
Și, last but not least, profesorul Mihai Șora, (https://ro.wikipedia.org/wiki/ Mihai_ %C8%98ora) la cei 102 ani ai săi, este un model de claritate mentală și de implicare civică.
Dar cel mai optimizant exemplu este cel dat (tot!) de o doamnă: Jeanne Louise Calment (https://en.wikipedia.org/wiki/Jeanne_Calment).
A fost (și mai este în plan istoric) cea mai longevivă persoană, (a trăit 122 ani și 164 de zile!) recunoscută oficial (cu documente). Născută din părinți longevivi (tatăl a trăit 94 de ani, mama 86 de ani), a avut un frate care a trăit 97 de ani. A pus secretul longevității sale pe seama uleiului de măsline și a numelui: a fost mereu calmă.
Deci, se poate… 🙂

 

 


Născut la 6 ianuarie 1950 – Gorbănești, Botoșani, România
Studii: Good English Diploma la London International Correspondence Schools (1970), Facultatea de Științe Economice, Universitatea “Al. I. Cuza” Iași, (1971), Doctor în Economie (1996)
Publicații: „Managementul Informatiei si Informatizarea Sistemului de Sanatate”, Ed As’is Iasi, 2004 (Editor)
„Economia României în tranziția postsocialistă” Ed Junimea, Iasi, 2004 (Coautor)
“Economie politică. Mondoeconomie”, Ed. a II-a, Editura Polirom, Iaşi (tema 1: “Globalizarea economicului”), 2004
“Managementul Sănătății”, Editura Sedcom Libris, 2002 – Ed I., 2003 – Ed II-a , 2003, Iaşi
“ISINI – the inter- and transdisciplinary project of a great thinker: Anghel Rugină”,
Prefață la: Heterodox views on economics and the economy of the global society, edited by G. Meijer, W.J.M. Heijman, J.A.C. van Ophem, B.H.J. Verstegen, Wageningen Academic Publishers, 2006

 

wp-image-1540297791

Leave a Reply