ALTculture 2/2019 – Albastrul de tine, poate cea mai frumoasă carte de poezie (II)

De Eugen Matzota

După ce am publicat în numărul trecut câteva pagini din cartea mea ”Albastrul de tine”, am fost rugat să mai prezint și altele, ceea ce e un semn bun, că n-am făcut acest experiment degeaba…

Iată și alte mostre…

Un bărbat ca la carte ar trebui să fie cum îi este șablonul de pe la începutul lumii noastre:

să-i placă să vâneze, să stea, așa, fără a se gândi la nimic și cât mai mult, pe marginea bălții, la pescuit, desigur, să știe clar și exact istoria oricărui gol marcat în oricare dintre anii de când ține cu echipa sa, să lase totul deoparte spre a privi orice meci ce ține de bărbăție, cum ar fi cele de fotbal sau box și tot așa…

ALT.culture_02.2019 16-17

Am fost și eu bărbat adevărat, în acest sens, până pe la șapte-opt ani, apoi am constatat că viața ne e dată și pentru altceva. Timid, cu un început de smerenie, am început să scriu, dar nu înainte de a citi cam tot ce se putea citi, chiar și “Scânteia”!

Acum, după o îndelungată experiență întru smerenie și încercare de auto-culturalizare, ce le pare multora doar o pierdere de timp, am înțeles c-aș putea da lumii înapoi ceva din ceea ce am învățat, cam cum ar fi să fii mai deschis la suflet, de pildă, să devii mai curat și mai frumos…

ALT.culture_02.2019 18-19

Cartea aceasta, Albastrul de tine, care m-ar costa mult peste posibilitățile mele s-o tipăresc, fiind color, este o dovadă a faptului că am învățat că omul adevărat FACE lucruri frumoase pentru ceilalți, nu se întreabă dacă îi iese sau nu vreun ban din asta.

ALT.culture_02.2019 20-21.png

Pentru că nu mai există, cel puțin prin România, oameni care să înțeleagă ce înseamnă a fi Mecena, am hotărât să vă prezint câteva pagini din această carte, fără pretenția c-am scris ceva deosebit, ci doar c-am realizat un lucru frumos, spre încântarea celui care privește.

Altfel spus, e ușor de citit că are poze…

A bon entendeur, salut!

wp-image-1540297791

Leave a Reply