Rodica_Petrachi

De Rodica Petrachi

Mi-ar plăcea să pot da o șansă tuturor celor care n-au avut norocul de-a da peste ei vreo bursă Herder pe vremea când ne era multora greu și Lor bine de tot…
Am păstrat și poza aceasta care spune atâtea despre cei plecați din Patrie pentru că lor nu le e nici azi la fel de bine ca și Lor.
Și, dacă astfel am alinat măcar o parte din dorul de casă, de ai tăi, atunci mă simt și eu mai bine în țara noastră.
Da, de România e vorba…

Eugen Matzota

Azi a sunat telefonul pe la 11 dimineața… Pregăteam prânzul pentru familia la care lucrez, una compusă din cinci persoane. Hai să v-o prezint, că merită, zic eu…
– Doamna, soția, un avocat de succes cu prorpiul ei cabinet, femeie de carieră;
– Domnul, soțul, proprietar de lanț de magazine cu mezeluri și care-ar dori să mănânce în fiecare zi la prânz mâncare gătita;
– Fiica lor, majoră, studentă, cu automobil propriu. Petrece cam două ore în fața oglinzii înainte de a pleca la cursuri și tot n-are timp să-și aranjeze patul;
– Fiica lor minoră, de 16 ani, e deja logodită. Nu-și clătește nici măcar cana de la micul dejun înainte să pun totul în mașina de spălat vase;
– Soacra, mama domnului, 85 de ani, fără probleme particulare, doar puțin afectată de Parkinson.
Ei, cum spuneam, sună telefonul…
Ușor iritată, arunc doar un ochi pe telefon. Număr de Romania. E fiică-mea, Dani.
Răspund, ce să fac?
Pun telefonul între bărbie și umăr și-mi continui conștiincios activitatea. Familia se adună la ora prânzului și trebuie să fiu gata de servit la masă.
– Da, mămică, zic. La celălalt capăt, o voce zglobie ușor, așa, cântată.
– Ceee faaaci ?
– Bine mami, sunt la muncă. Voi? (Adică ea și Alex, fiul meu. Are cu cinci ani mai puțin decât Dani)
– Biiine, răspunde Dani cu jumătate de voce.
– Ce s-a întâmplat, o întreb precipitată în timp ce prepar diferitele sosuri cu care trebuie să condimentez tot felul de paste, căci fiecare membru al familie vrea un anumit tip de paste, un anumit sos și alt mod de fierbere.
La celălalt capăt, tăcere.
– Dani, hai, mami, ce e, nu mă ține pe jar! Am treaba, pui, sunt cu cratițele pe aragaz!
Trec câteva secunde și aud:
– Mami, ai timp să mă înveți și pe mine cum se fac chiftelele ?
Ei, au trecut de atunci zece ani, dar nu voi uita niciodată momentul acela. Mi-am înghițit cu greutate nodul din gât.
Am servit în modul cel mai normal la masă, ascultând ”Primăvara” de Vivaldi, stăpânindu-mi cu greu lacrimile, imaginându-mi o rafală de vânt ce dă peste cap în glumă un sârman cărăbuș…
”Cărăbușul” e poezia pe care a scris-o Alex când i s-a făcut dor de mine după ce-am plecat în Italia.
Azi, Alex e bucătar într-un restaurant de patru stele. Dani se pregătește de nuntă și de mult a învățat nu doar să facă niște chiftele, dar mai ales să prețuiască și să drămuiască Timpul.
Acela pe care nici nu ni-l dă nimeni înapoi și nici nu putem face altfel decât am fi vrut, întorcându-ne în timp…


 

Maci însângerați

S-a dus deja și secerișul de ăst an
Și maci însângerați mi s-au lipit de trup.

Iar vine toamna și-mi adoarme visul.
Cu tot cu carne macii am să-i rup
Și-am să golesc paharul toamnei,
Ca să pășesc din nou în visul iernii care vine…

 

Vioara care tace

Sunt o vioară care tace
Și doar transform durerile în scrum,
Tabloul vieții mele ți-l dedic
Vezi c-are multă pulbere de stele!

Am să-mi fac eu altul
Din flori și petale,
Că-s o vioară care tace
Dar cântă din culori.

 

Provocare

Alerg printre iubiri pierdute,
Iar ele toate fug de mine
Cum constelațiile fug de noi,
Și nu vreau Luna.

Doar să mă iubești, atâta vreau.

Iubește-mă frumos și cuminte,
Iubește-mă firesc,
Ca și cum doar noi doi am conta,
Nu c-ar fi zi sau noapte.

Iubește-mă cum sunt,
Căci știu c-așa a fost să fie,
Tu, bărbatul, eu femeia,
Și-o lume între noi…

 

 

 

 

 

Leave a Reply