De Claudiu Iordache

Pe undeva, antimonia fundamentală între personajul generic Fortuna şi persoana Iliescu. Fortuna i-a dat viaţă, Iliescu a luat viaţa de la ea; Fortuna i-a dat un sens, Iliescu i-a deturnat sensul; diferenţa între cei doi nu este doar avansul dramatic de patruzeci şi opt de ore între “oferta” primului şi “raptul” celuilalt, ci şi evoluţia biografică a amândurora după ce Revoluţia a mai încetat a fi dovada onoarei naţionale.

Revoluţia şi Lovitura de Stat; cei doi curenţi ai evenimentelor în care unul a servit patria, iar celalalt a pus patria în serviciul său. Este şi motivul pentru care în confruntarea dintre Macduff şi Macbeth nu există o soluţie de mijloc.
Tragedia românească este a unui Macbeth ce i-a supravieţuit lui Macduff, o tragedie a victoriei constante a răului pe pământ. Prietenia selectivă a domnului Iliescu, având o binecunoscută teamă instinctivă de oamenii liberi (dovedită de atâtea tandreţuri cu tovarăşii antedecembrişti şi atâta răceală îndreptată înspre “camarazii” decembrişti), confirmă supoziţia după care, în plină euforie a victoriei, revoluţia a fost înjunghiată pe la spate de către lovitura de stat – fie ea o simplă predare/preluare negociată a puterii, de la generalii compromişi ai Armatei la cel ce se angaja să le asigure imunitatea!
Dar marele codoş al acestui asasinat, comis la lumina zilei, este chiar mulţimea românească, “masa calică” a lui Sorin Antohi, împiedicată de a fi avut vreodată un destin uman, cu creierul social pierdut, omul-melasă, argatul colectiv, “societatea civilă” spectatoare a emisiunilor gen Big Brother, hrana predilectă pentru punerea pe picioare a unei noi generaţii de idioţi,”
(Cartea unui exclus)

“Din când în când răspunzând la telefon sună în apartamentul meu vocea tristă a lui Lorin Fortuna. Cel care a avut ideea înfiinţării Frontului Democrat Român, în Balconul Operei de la Timişoara în 20 decembrie 1989, căruia i-a coordonat acţiunile timp de două săptămâni, scăpând cu viaţă din propria-i aventură morală, părea atunci sortit unei notorietăţi naţionale deplin meritate.
N-a fost să fie aşa. Mulţimile de români care au scandat atunci: “Timişoara!” nu şi-au dorit ulterior să afle că Timişoara a avut şi lideri şi chipuri şi nume!
Încet şi sigur, Lorin Fortuna a fost coborât într-un sarcofag al uitării. Retranşaţi în spatele sloganului: “Să abandonăm trecutul pentru a privi în viitor!” uzurpatorii meritelor revoluţiei au văruit cu bună ştiinţă faptele celor care atunci doar cei atât de puţin au îndrăznit.
Bucovineanul Lorin Fortuna, un anonim în ţara unde numele unui Sachelariu ornează un stadion, s-a lăsat prins de istorie în capitala Banatului. În 20 decembrie a urcat în balconul Operei unde ne-am întâlnit pentru prima dată. L-am sprijinit în toate acele momente în care grupul curajos dar dezorganizat al membrilor Frontului a avut nevoie să se sprijine pe o voinţă şi un proiect riguros. Momentele dramatice au nevoie mai degrabă de victime decât de eroi.

Lorin Fortuna a fost victima ingratitudinii generale.

E adevărat, nu l-au onorat nici gloanţele, (deşi l-au vizat în nenumărate rânduri) nici represiunea, dar nici gratitudinea ce îi era datorată.
I-am oferit în ’90 o poziţie eligibilă pe o listă a Parlamentului. S-a dovedit atunci mai tare ca mine, refuzând-o. A rămas acelaşi din 16 decembrie ’89, proprietar al unui apartament modest şi al unei Dacii uzate. Împinşi irepresibil la fundul nepăsării românesc, pe undeva, prigoana la care am fost supuşi după Revoluţie se aseamănă.

Eu, la Bucureşti,
m-am putut întrucâtva apăra.
El, la Timişoara,
a rămas prizonierul invidiilor locale.
În jurul său spectacolul degradării
i-a întunecat viaţa.

Visul său, idealurile lui, au devenit pe parcurs “afacerile” foştilor securişti. Învingătorul revoluţiei este astăzi un învins la vedere. “Aşa vor păţi toţi cei care se vor atinge de puterea noastră!” par a spune nomenclaturiştii din totdeauna.
Tot mai întunecat, luptând neodihnit pentru tot atâtea cauze pierdute pentru Basarabia, Bucovina, Ilie Ilaşcu, Lorin Fortuna a ajuns astăzi “un întârziat, un vetust”, captivul unei mentalităţi.
În vizitele sale la Timişoara, preşedintele Ion Iliescu a decorat nenumărate molii intelectuale ale trecutului imediat, altfel aproape toate nişte personalităţi de plută, dar la Lorin Fortuna nu s-a gândit, acesta fiind evitat cu grijă.”
(Mlașina)

“Într-o ședință a Colegiului Național, Lorin Fortuna l-a înfruntat, negându-i vehement titlul uzurpator pe care și-l arogase!
În stare de iritare nestăpânită, cu masca lui benevolentă brusc căzută, Ion Iliescu i-a interzis să mai frecventeze întrunirile Institutului!”
(O Revoluție eșuată)

Primele cuvântări din Balconul Operei,
20 decembrie 1989:

00:00
Lorin Fortuna
(se aude slab):
Cetăţeni ai Timişorii!

00:02
Urale

00:11
Lorin Fortuna:
(neînţelegibil) toată ţara! (urale, Scandări: „Azi în Timişoara, mîine-n toată ţara!”)

00:44 Lorin Fortuna:
„Linişte, vă rog! Cetăţeni ai Timişorii, cei pe care ne vedeţi aici ne-am constituit într-un comitet de acţiune al Frontului Democratic Român. (urale) Drepturile şi libertatea se cîştigă în mod organizat. Fără violenţă! (Scandări: „Fără violenţă!”)
Vă rugăm foarte mult, nu mai spargeţi vitrine, nu provocaţi încăierări, nu atacaţi armata! Armata colaborează, aţi văzut.
(urale, Scandări: „Armata e cu noi!”)
Aşteptăm să vină reprezentanţii autorităţilor să discutăm în mod organizat cu ei.
(urale, strigăt: Noi sîntem poporul! Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”)
Cetăţeni ai Timişorii! Prima condiţie pe care o punem guvernului român este jos familia Ceauşescu!
(urale, Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”)
Dar pentru aceasta vom lupta paşnic, paşnic, nu uitaţi, paşnic. A doua condiţie cerem: eliberarea imediată a arestaţilor!
(urale, cineva strigă „unde ne sînt morţii?”).
A treia condiţie, a treia condiţie: identificarea morţilor.
(urale)
Vă rog, în acest moment, un minut de reculegere pentru victimele de la Timişoara! În genunchi, toată lumea! În genunchi! …
Armata, să stea pe loc! Armata să stea pe loc!

(glasuri răzleţe în mulţime: Armata să stea pe loc! Se face relativă linişte).

04:24
Glas în depărtare:
şobolanii au întins-o! Şobolanii au întins-o!
04:28 Glas în depărtare: Pe Bălan l-o închis (?) Radu Bălan e aicea
04:38 Glas puternic: Să vină aici!
04:39
Alt glas: Să vină vinovaţii aicea! Să vină vinovaţii, vinovaţii să vină aicea!

04:45
Scandări: „Bălan!”

4:56
Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”

05:12 Bărbat:
Moarte criminalilor!

05:13
Lorin Fortuna:
Vă rog să vă organizaţi acuma pe întreprinderi. Fiecare întreprindere, mare sau mică, să-şi constituie comitetul de acţiune al Frontului Democratic Român.
(urale)
Vă rog. Comitetele care se înfiinţează rămîn permanente din acest moment şi ţin legătura cu noi. Pînă vor veni autorităţile. Voi da cuvîntul şi altor membri din comitet. Un reprezentant al citadelei Electrotimişului
(urale)

05:55
Ioan Chiş:
Dragi compatrioţi. Nu am crezut niciodată să ajungem aici. N-am crezut că există între noi atîta forţă. Nu sîntem pregătiţi ca să facem şi să nu se întîmple nenorocirile care s-au întîmplat. Pentru asta, pentru prima problemă, solicit din partea Comitetului Judeţean, solicit a lua cuvîntul pe tovarăşul Radu Bălan
(urale, se aude scandare slabă: „Bălan!”).
Poate, poate că unii se gîndesc la tovarăşul Matei
(huiduieli; Bărbat: vorbeşte aiurea).
Vă rugăm să vă păstraţi calmul şi să aşteptăm
(Scandări: „La judeţ!). Îl aşteptăm pe Bălan
(glas: să vină Bălan).
Atît. Nu putem să ne repezim, trebuie să fim foarte calmi şi liniştiţi. Aşa cum am fost astăzi. Vă mulţumesc!

07:34
Lorin Fortuna:
Din partea intelectualilor din Timişoara. Se va prezenta singur. (urale, aplauze)

07:45
Claudiu Iordache:
Mă numesc Claudiu Iordache şi sînt scriitor român
(urale).
Sînt mîndru de forţa şi curajul cu care demonstraţi în legătură cu nişte drepturi care vă lipsesc de zeci de ani
(urale).
Sînt mîndru că am uitat de frica care ne-a marcat pe noi atîta timp şi pentru că am venit aicea pentru ca în mod paşnic să ne exprimăm revendicările de fiinţe libere!
(urale, scandări: „Libertate!”).
Aşa trăieşte forţa unui popor! În acest moment vorbiţi în numele întregului popor român!
(urale)
Întregul popor român aşteaptă de aici mişcarea care să ne elibereze pe toţi de spaime, de nesincerităţi (?) îngrozitoare prin care trebuie să trecem teferi
(Scandări: „Azi în Timişoara, mîine-n toată ţara!”)
Uniţi (?) nu ni se poate întîmpla nimic. Armata este a poporului român. Armata trebuie să ne apere!
(urale, strigăte: criminalii!)
Armata ne va apăra! Nu putem sfîrşi că avem adevărul de partea noastră! Şi adevărul este de partea noastră! Încercaţi să aveţi curajul acestui moment

[sfîrşit înregistrare]