Poeți români traduși în armânește de Steluța Titu

”Traducerea unui poem aduce cu descifrarea emoției unei stări cântate de un suflet sensibil la un moment dat în timp”, ne spune Steluța Titu, cea care a avut curajul de a încerca transpunerea versurilor unor mari poeți români în armânește.

Dor, de Nicolae Labiș

Pentru ce-am plecat,
Unde mă îndrept?
S-au întunecat
Sensurile-n
piept,
Dar o flacără
Mă cheamă acolo
Sub straturi de
nea
Și vreau să treacă
Liniștea mea.

Doru

Ti tsi fudzyiu.
câtu iu mi ducu?
S-antunicarâ
Căiurli
tu keptu,
Ama unâ pirâ
Mi cleamâ aclo
Sub peturli di
neauâ
Shi voiu s-treacâ
Arhatea mea.

Emoție de toamnă, de Nichita Stănescu

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-închidă cu o frunza de pelin.

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.

Dukiri di toamnâ

Vini toamna, anvâlea-nji inima cu tsiva,
Cu aumbra di la pomu icâ ma ghini cu aumbra ta.

Asparizmâ amu câ nu mata-nji ti vedu, niscântiori,
Câ va-nji creascâ ariki înturhisiti pânâ la niori,
Câ va ti ascundzâ tu-unu oclyiu xinatu,
shi elu va ti-anclidâ cu unâ frandzâ di frâmacu.

Shi atuntsea mi aproki di ketsari shi tacu,
iau zboarâli shi li-anecu tu amari.
Ashuiuru luna u aprindu shi u pri-facu
tu-unâ vreari mari.

Am legat…, de Marin Sorescu

Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
și le-am spus să mă găsească.
și copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat pasările la ochi
Cu-o basma de nori
și le-am spus sa mă găsească.
și pasările m-au găsit
Cu un cântec.

Am legat tristețea la ochi
Cu un zâmbet,
si tristețea m-a găsit a doua zi
Într-o iubire.

Am legat soarele la ochi
Cu nopțile mele
si i-am spus să mă găsească.

Ești acolo, a zis soarele,
După timpul acela,
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
și toate sentimentele
Pe care am încercat sa le leg
La ochi.

Ligaiu…

Ligaiu ponjii la ocli
Cu unâ shkepi veardi
Shi lâ dzâshiu ta s-mi aflâ.
Shi ponjii mi aflarâ unâ shi unâ
Cu un grohatu di frândzâ.

Ligaiu puii la ocli
Cu unâ shkepi di niori
Shi lâ dzâshiu ta s-mi aflâ.
Shi puii mi aflarâ
Cu unu cânticu.

Ligaiu jialea la ocli
Cu unu arâsu,
Shi jialea mi află alantâ dzuâ
Tu unâ vreari.

Ligaiu soarli la ocli
Cu noptsâli a meali
Shi-i dzâshiu s-mi aflâ.

Eshtsâ aclo, dzâsi soarli.
Dupa kirolu atselu,
Nu mata ti ascundi.

Nu mata ti ascundi,
Î`nji dzâsirâ tuti lucrili
Shi tuti dukirli
Pi cari dedu s-li legu
La ocli.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
și nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
și-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micșorează, ci tremurătoare
mărește și mai tare taina nopții,
așa îmbogățesc și eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
si tot ce-i neînțeles
se schimbă-n neînțelesuri și mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
și flori și ochi și buze și morminte.

Mini nu zdruminu câruna di ciudii a dunjeuâei

Mini nu zdruminu câruna di ciudii a dunjeuâei
si nu vatâmu
cu mintea mistiryili, tsi li andâmâsescu
tu cali a mea
tu kitki, tu ocli, pi budzâ icâ murmintzâ.
Lunjina aluntoru
curmâ discânticlu nicânâscutu ascumtu
tu dipli di scutidi,
ama mini,
mini cu lunjina a mea adavgu a dunjeuâei mistiryiu –
ashi cumu cu a ei ascâpirări albi luna
nu njicureadzâ, ama triumburatâ
creashti shi ma mari mystiryiul ditu noapti,
ashi crescu shi mini scutidoasa dzeanâ
cu teasi dukiri di sâmtu myistiryiu
shi tutu tsi nu-i limpidu
va s-alâcseascâ tu mintâturi shi cama mări
sumu oclii a mei –
câ mini voiu
shi kitki shi ocli shi budzâ shi mutrmintsâ.

Moartea căprioarei, de Nicolae Labiș

Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit și a curs pe pământ.
A rămas cerul fierbinte și gol.
Ciuturile scot din fântână nămol.
Peste păduri tot mai des focuri, focuri
Dansează sălbatice, satanice jocuri.

Mă iau după tata la deal printre târșuri,
Și brazii mă zgârie, rai și uscați.
Pornim amândoi vânătoarea de capre,
Vânătoarea foametei în munții Carpați.
Setea mă năruie. Fierbe pe piatră
Firul de apă prelins din cișmea.
Tâmpla apasă pe umăr. Pășesc ca pe-o alta
Planeta, imensa, străină și grea.

Așteptăm într-un loc unde încă mai sună,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scăpăta soarele, când va licări luna,
Aici vor veni în șirag să se-adape
Una câte una căprioarele.

Spun tatii că mi-i sete și-mi face semn să tac.
Amețitoare apa, ce limpede te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege și de datini.

Cu foșnet vestejit răsuflă valea.
Ce-ngrozitoare înserare plutește-n univers!
Pe zare curge sânge și pieptul mi-i roșu, de parcă
Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am șters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flăcări vineții,
Și stelele uimite clipiră printre ele.
Vai, cum aș vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
Frumoasă jertfă a pădurii mele!

Ea s-arată săltând și se opri
Privind în jur c-un fel de teamă,
Și nările-i subțiri înfiorară apa
Cu cercuri lunecoase de aramă.
Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit,
Știam că va muri și c-o s-o doară.
Mi se părea că retrăiesc un mit
Cu fata prefăcută-n căprioară.
De sus, lumina palidă, lunară,
Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireș.
Vai, cum doream ca pentru-ntâia oară
Bătaia puștii tatii să dea greș!

Dar văile vuiră. Căzută în genunchi,
Își ridicase capul, îl clătina spre stele,
Îl prăvăli apoi, stârnind pe apă
Fugare roiuri negre de mărgele.
O pasare albastră zvâcnise dintre ramuri,
Și viața căprioarei spre zările târzii
Zburase lin, cu țipăt, ca pasările toamna
Când lasă cuiburi sure și pustii.
Împleticit m-am dus și i-am închis
Ochii umbroși, trist străjuiți de coarne,
Și-am tresărit tăcut și alb când tata
Mi-a șuierat cu bucurie: – Avem carne!

Spun tatii că mi-i sete și-mi face semn să beau.
Amețitoare apă, ce-ntunecat te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege și de datini…
Dar legea ni-i deșartă și străină
Când viața-n noi cu greu se mai anină,
Iar datina și mila sunt deșarte,
Când soru-mea-i flămândă, bolnavă și pe moarte.

Pe-o nară pușca tatii scoate fum.
Vai fără vânt aleargă frunzarele duium!
Înalță tata foc înfricoșat.
Vai, cât de mult pădurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în mâini fără să știu
Un clopoțel cu clinchet argintiu…
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima căprioarei și rărunchii.

Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sa trăiesc, și-aș vrea…
Tu, iartă-mă, fecioara – tu, căprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! și codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândește tata? Mănânc și plâng. Mănânc!

A-zârcadhâei moarti

Xerea vâtâma itsi adiliatu di vimtu.
Soarili s-tuki shi cură pri locu.
Aramasi tserlu hiertu shi golu.
Cuvadzi scotu ditu aputsu cuciumoru.
Pisti pâduri tutu ma deasi focuri, focuri,
Gioacâ ayri, dhimunikeshtsâ giocuri.

Mi iau dupa afendi, pi dzeanâ pitu vreshturi,
Shi bradzlii mi azgrâmâ arai sh-uscats.
Ankhisimu doii avinarea di căpari.
Avinarea di foami tru muntsâi Carpats.
Seatea mi curmâ. Hiarbi pi kiatrâ
Hirlu di apâ s-prilinsu ditu shopatu.
Tâmpla-nji aminâ pri umiru
Imnu ca pi unâ altâ Lumi,mari, xeanâ sh-angricoasâ.

Ashtiptamu tru unu locu iu nica asunâ,
Unu cânticu pi anarga a izvurilor aundi
Anda a s-ascapitâ soarli, cându va s-antsapâ luna,
Aoa va s-yinâ ta s-adapâ
Unâ câti unâ zârcadili.

Îi dzâcu alu afendi câ nji-u seati shi-nji featsi semnu s-tacu.
Andârlâsitâ apâ, tsi limpidi ti frandzâ!
Mi dukescu ligatu di suflitlu tsi va s-kearâ
Suflitlu nj-u greu ti pricea tsi va s-kearâ
La sâhatea dânasita di driptati sh-adets.

Firfiridzari veashtida adili valea.
Tsi lâhtâroasâ însirari pisti Cozmu ankiseashti
Pri-dzenuri curâ sândzâ shi keptul nji-i aroshu, canda
Mânjili- âmplini di sândzâ pi keptlu nji li-ashtershu.

Ca pi unâ ayiudhimâ ardu ierghi cu viniti piri,
Shi stealili ciudusiti ascapira pitu eali.
Uii, câtu voi ta s-nu mata yinji, s-nu mata s-yinji
Îmshata curbani a pâdurilei a meali!

Ea da caplu ansari shi s-dânâseashti
Mutriashti anvârliga ashi, ca cu lâhtarâ,
Shi narli-i subtsâri ampirusharâ apa
Cu arhoatali arânkiushiroasi di bâcâri.
Anyilicea tu ocli-i lâcârmoshi tsiva jilosu,
Shtiamu câ va s-moarâ shi câ va u doarâ.
Înji pârea câ bânamu diznau un pirmithu
Cu feata alâcsitâ tu zârcadâ.
Din dzeanâ, lunjina salbitâ, di lunâ,
Antsirnea pi kiurccea-i caldâ kitki di cireshu
Uii, cumu vreamu ca tora, prota oarâ,
Tufekea-alu afendi s-da- greshu

Ama valjiurli vâzirâ. Câdzutâ pi dzânucli,
Ea caplu sh-lu muta, mutri câtâ steali,
Shi deapoa câdzu, shi ankisirâ pi apâ
Alâgatoari aroiuri di lai mârdzeali.
Unu puliu njirlu ansâri ditu lumaki,
Shi a zârcadâei banâ câtâ dzenurli tricuti
Azbuira lishoru, cu zghicu, ca puilji toamna
Anda cubairli alasâ, cinushii shi irmuxiti.
Cihtâsitu mi dushu shi lj-ancljishu
Ocljli aumbroshi anamisa di coarni,
Shi trâsaru tâcutu shi salibitu cându afendi
Nji-ashuirââ cu harauâ : – Avemu carni!

Îi dzâcu alu afendi câ-nji-i seati shi-nji featsi semnu s-tacu.
Cutrimburatâ apâ, tsi-scutidoasâ ti dai!
Mi dukhescu ligatu pitu seati di suflitlu tsi a s-kiarâ
La sihati dânâsitâ di driptati shi di adetsâ…
Ama adriptatea-l pseftâ shi xeanâ.
Cându bana tu noi cu greu s-mata tsâni,
Shi adetsli shi njila, nu facu dip tsiva
Anda sora-nji i-agiunâ, lândzitâ, shi trâ-amoarti.

Pi unâ. nari tufekea alu afendi scoati fumu.
Uii, fârâ di vimtu alagâ frândzâli copâ!
Mutâ afendi focu fuvirosu.
Uii, tsi multu pâdurea s-alâcsi!
Ditu yierghi acatsu tu mânji, fârâ sa shtiu
Un kipuru cu asunari di asimi…
Di pi focu afendi ascoati tru ungli pi-aradhâ
Yianomatli sh-inima di zârcadhâ.

Tsi-i inimâ? Nji-u foami! Voiu ta s-bânedzu, shi mata voiu…
Tini, verghirâ, iartâ-mi, tini, zârcadha mea!
Nji-i somnu. Tsi analtu-i foclu shi pâdurea tsi ahândoasâ!
Plângu.Tsi minduiashti tati? Mâcu shi plângu. Mâcu!

Leave a Reply