DON’T GIVE UP, MAMAIE! (V)

De Ion Bogdan Martin

Piesă de teatru pentru copii şi tineret
Locul II la cea de-a VI-a Ediţie a Concursului de Dramaturgie pentru Copii „100, 1000, un milion de poveşti”, organizat de către Teatrul “Ion Creangă” – Bucureşti împreună cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti

Piesa s-a reprezentat, de către actorii Teatrului Ion Creangă, în spectacol-lectură în faţa publicului licean de la „Jean Monnet” din Bucureşti

Comedie

Personajele:

  • Dr. Violeta Căldăruşe, VIOLETA, VIO
  • Cosmina Căldăruşe, fiica Violetei,  COSMINA, COSI
  • Mama Violetei,   BÚNI
  • Cristian Vasilescu,  CRISTI
  • Bogdan Vasilescu, tatăl lui Cristi, BOGDAN

*

  • Violeta, 38 – 39 de ani
  • Cosmina, 17  ani
  • Buni, 65 de ani
  • Cristi, 18 ani
  • Bogdan, 44 de ani

Apartament cu trei camere la bloc. O canapea de trei persoane. Două fotolii, la aceaşi culoare cu canapeaua. O masă cu trei scaune. Masa este aşezată în avanscenă, oblic faţă de canapea. O bibliotecă… Un ceas mare de perete. O oglindă pe peretele de lângă uşa care dă spre holul de ieşire din apartament.Cosmina şi Cristi, elevi în anul III ai unui Colegiu Naţional, se pregătesc să dea examen de admitere la medicină! Deci, la medicină!

  

Scena V

Cosi, Cristi, Buni, Vio.

O nouă zi. Cosi şi Cristi sunt aşezaţi la masă, tastează pe laptop. Intră Buni.

BÚNI: Aţi făcut deja o oră de pregătire! Merge, merge?…
CRISTI: Merge, doamnă. Cosi chiar are talent pedagogic.
BÚNI: Ei, parcă numai pedagogic. Dar continuaţi, continuaţi! Pe mine nu mă luaţi în seamă! Eu nici nu exist. (Îşi ia o revistă de pe un raft al bibliotecii şi se aşază pe un fotoliu.)
COSI: Se vede cu ochiul liber! (Către Cristi.) Zici că am talent pedagocic?!
CRISTI: Zic! (Buni îl priveşte peste ochelari şi îl imită din vârful buzelor.) Că prind numai uitându-mă la tine.
BÚNI: Şi, adică, dacă mă priveşti pe mine uiţi tot?!
COSI: Búni, ai spus că nu exişti…
BÚNI: Exact! Vorbeam cu mine, dragă. Repetam o replică pe care am avut-o într-o piesă…
COSI: Piesă de oţel, poate!
COSI: Hai, că eşti comică.
BÚNI: Tragicomică.
COSI (cu faţa către Búni): Acum, te rog, búni! (Se întoarce la Cristi.) Uite, pe site-ul ăsta este un curs al unui biolog olandez…
CRISTI: Eu, cu limba olandeză…
COSI: E în engleză. Pune-ţi casca! (Cei doi îşi pun căştile şi privesc atent în laptop.)
BÚNI: Păi, da, eu să vorbesc la broaşte. La broaştele de la uşi. Ca Shakira: Waka-waka! (Se ridică, face câţiva paşi…) Waka-waka, plimbă vaca! (Iese pe uşa de interior, revine după două-trei secunde cu o pereche de căşti pe urechi şi cu un iPod în mână. Priveşte gadgetul prelung.) Ai pod, ai casă! Ai casă, (priveşte în sus) ai pod. Logic. (Se aşază pe canapea. Se mişcă în ritmul muzicii. Închide ochii şi fredonează cu voce joasă.) La-la-la-la… (La un moment dat, tinerii o observă, îşi dau jos căştile şi o urmăresc amuzaţi. Aceasta se mişcă şi mai tare pe canapea, dă din umeri, grimase, „trăieşte” muzica. Cei doi tineri o privesc şi râd.) La-la-la… (Cosi îi face semn lui Cristi, îşi pun căştile la loc pe urechi, se ridică şi vin lângă Búni pe canapea. Aceasta continuă să fredoneze şi să danseze stând pe canapea. Cei doi se aşază, la stânga şi la dreapta lui Búni, şi încep să o imite în sincron. Moment în care în cameră îşi face apariţia Violeta. Tinerii îi fac semn să tacă. Violeta îşi ia un scaun, se apropie de Búni, se aşază aprope nas în nas şi intră în ritm. Búni fredonează, dansează… Deschide ochii şi se sperie îngrozitor. O priveşte pe Vio, pe cei doi care continuă să danseze…) Doamne, ce m-aţi speriat! (Îşi face vânt cu o mână, iar cu cealaltă îşi îndepărtează căştile.) Ce să zic?! Femeie bătrână am ajuns să fiu luată la mişto.
COSI: Nu, búni, zău, aveai nişte mişcări… (Cristi se ridică şi merge la masă, se aşază.)
VIO (se ridică, duce scaunul la masă şi revine lângă Búni): Erai numa’ bună de club în Centrul Vechi. Cât de elastică! (Îşi mişcă umerii, râde.)
BÚNI: Şi plastică! Mda… Chirurgie plastică şi reparatorie. Mă scuzi, Cristi! M-a luat apa. Era „DJ Presto”.
COSI: DJ Tiesto, búni, nu… Presto! Auzi, ce-ascultă bunica?!
BÚNI: Ştiu pentru că… (arată iPod-ul din palmă) am pod. Măi, Cosi, tu cu ce crezi că l-am dat gata pe bunică-tu’? Mă mişcam ca nimeni alta.
VIO: D-aia te-a şi lăsat! Te mişcai prea repede.
BÚNI: Speedy Gonzales, ai?!
CRISTI: Dacă îmi permiteţi, eu am să plec… (Se ridică.)
BÚNI: Cosi, să-l conduci, mamă, să nu se piardă.
CRISTI: Vă mulţumesc pentru grijă, doamnă! Dar să ştiţi că, într-adevăr, vă mişcaţi tare… taaare bine.
BÚNI: Hai, pleacă repede, că rişti să-mi devii simpatic! (Mişcă din umeri.)
COSI: Te conduc.
BÚNI: Păi, eu ce-am zis?!
CRISTI: La revedere, doamnelor! (Îşi ia rucsacul şi începe să alunece pe role spre ieşire. Ies.)
BÚNI: Să nu plescăiţi!
VIO: Ce-ai, mamă?
BÚNI: Doar n-or să se pupe la noi în casă!
VIO: Lasă-i pe copii în pace! Să vezi ce mi s-a-ntâmplat astăzi!
BÚNI: Mai mult o s-aud, dar să luăm loc. (Se aşază amândouă. Revine Cosi.)
COSI: Ai, măi, búni…
BÚNI: Taci, c-avem telenovelă! Spune, Violeta, mamă! Tot, ca la DNA! (Cosi se aşază pe un fotoliu.)
VIO: Dau să ies din clinică şi…
BÚNI: Şi? Ce şi?
COSI: Şi te-ai împiedicat?
VIO: Noooo! Ghiciţi cu cine am dat nas în nas?
BÚNI: Măi, la ce probe ne supune fata asta!
COSI: Te-ai întâlnit cu Richard Gere. Că tu eşti moartă după el.
BÚNI: „Frumuşica”, deh! (Fredonează.) „Pretty woman, la-la-la…” (Vio afişează grimasă.) Dar presimt că nu era el.
VIO: Mai aveţi dreptul la două încercări.
BÚNI: Dar ce-i aicea, fată, „Copiii spun lucruri trăsnite”?!
COSI: Nu, búni, „Românii au talent”.
BÚNI: Numai braşovencele ca mine. Cu cine să zic eu că te-ai întâlnit? Cu cine să zic eu… Ah! Cu Băsesecu, venise să se opereze de prostată.
VIO: Tu, Cosi!?
COSI: Venise să se opereze de apendicită.
VIO: Mă, voi aţi înnebunit? Nu, era cineva care a fost şi în casa noastră.
BÚNI: Aoleu! Te-ai întâlnit cu taică-tu’, că de când i-a murit nevastă-sa se plimbă în voie prin România. Umbra lui Mircea la… noi în sufragerie.
VIO: Mamă!
COSI: Da’ spune odată, că nu ne prindem!
VIO: Cu domnu’…
BÚNI: Cu Domnul!? (Se închină.) Aoleu, tu L-ai văzut pe Dumnezeu şi… (Coboară în genunchi, cruci peste cruci.)


VIO: Ce înseamnă să fii actriţă. Hai, lasă-te de goange!
BÚNI: Dacă te-ai prins, înseamnă că mi-am pierdut talentul. (Ţipă tare, surprinzându-le pe cele două, dar şi… pe spectatori.) Da’ zi odatăăă! (Vio şi Cosi se sperie.) Vrei să dau în bâlbâială, dragă?
VIO: Ei bine, am dat nas în nas cu domnul…
COSI: Iar?
VIO: Cu domnul Vasilescu. Tatăl lui Cristi. Venise…
BÚNI: Venise să te caute. Conicidenţa, bat-o vina!! Mi-am dat seama de când a intrat prima dată în casă, mă mâncase şi-n talpă, că nu era semn bun. Reţineţi: búni are nas!
VIO: Săracu’! Nu, mamă. Nu fusese la clinica mea şi, mai mult decât atât, a fost chiar surprins de întâlnire.
BÚNI: Îi place teatrul, doar a spus.
VIO: Venise pentru nişte analize…
BÚNI: Dragă, domnu’ Vasilescu, să-şi vadă de lungul nasului. Este un pârlit de maistru. Nici nu ştiu dacă are liceul, iar tu… O fi şi bolnav, te pomeneşti!?
COSI: Buni, eu cred că mergi prea departe.
VIO: Uite, până şi copiii gândesc mai bine. Ş-apoi, ce dacă nu are facultate?
BÚNI: Ai înnebunit? Ai învăţat 21 de ani ca să…
VIO: Ca să am 5000 de lei salariu, cu gărzi cu tot.
BÚNI: Ştii bine ce vreau să spun!
COSI: Helo! Iar mergeţi prea departe. S-a întâlnit cu omul, s-au salutat şi au plecat mai departe…
VIO: Ei, nu chiar aşa…


BÚNI şi COSI (ambele cu mâinile în şold): Ei, cum aşa?!
VIO: Omul, amabil şi dorind să-mi mulţumească, într-un fel, pentru că fata noastră…
BÚNI: Păi, să-i mulţumească ei, nu ţie.
COSI: Exact, că eu fac meditaţii.
VIO: Nu sunteţi în toate apele teritoriale! Da’, trăim într-o altă epocă, oameni buni!? Aşa că m-a invitat la o cafea, iar în cele 30 de minute, cât am stat împreună… (accentuat) într-un loc public, nu am vorbit decât despre copii…
BÚNI (bate din palme zgomotos): Vreţi să faceţi copii?! Ei nu, păcatele mele, că am dat de belea rău de tot!
COSI: Buni!
VIO: Despre Cosmina şi Cristi, dragă.
COSI: Dar ce treabă aveţi voi cu subiectul ăsta? (Se ridică şi merge la masă păşind teatral – cu gesturi largi, se aşază.)
VIO (se ridică, face câţiva paşi, o imită pe Cosi ): Sper că nu ai uitat, dar eu sunt… încă mama ta. (Se reaşază.)
BÚNI: Bun, aţi băut cafea şi aţi discutat despre copii. Despre copiii voştri.
COSI: Şi cam ce probleme s-au abordat?


VIO: Number one a cross the nations: Cristi este îndrăgostit nebuneşte de tine, Cosmina.
COSI: Ai, mă, mamăăă!
BÚNI (Cosminei): Mda, de parcă tu nu ţi-ai dat seama!? E varză! S-a transmis şi la ProTv.
COSI: Varză, buni?!
BÚNI: Cu carne. Afumată!
COSI: Of! Şi ce ţi-a mai spus?
BÚNI: Ai face bine să ţi-l scoţi din cap.
VIO: Mamă! Mi-a spus că a umplut un caiet de o sută de file cu poezii în care numele tău apare de cel puţin zece ori pe fiecare pagină. Că poza ta este wallpaper pe desktop…
BÚNI: Oale Pepe Desco, ăsta, ce e, frate?
COSI: Wallpaper pe desktop, este imaginea mea pe ecranul monitorului.
BÚNI: Foarte frumos. (Se ridică.) Adică, nu! Nu e bine. De ce să se îndrăgostească fiul unui maistru de fata unui medic şi nepoată de actori?!
VIO: Păi, da! Cu ce drept?
COSI: Cu dreptul vârstei la care oamenii normali se îndrăgostesc. Cu dreptul primei iubiri la adolescenţă. Iubiri nevinovate. Că doar voi n-oţi fi fost la vreo mânăstire?!
BÚNI: Ba, eu am fost. La una de călugări. Dac-ai şti ce metanii făceam?! (Vio o priveşte ameninţător.) Da, am glumit. Dar tu ce te aprinzi aşa? Că doar vorbeam despre dragostea lui pentru tine.
COSI: Da, şi mai vorbeai despre înaltele poziţii sociale ale familiei noastre. Despre atâtea cazuri celebre cunoscute din cele mai vechi timpuri când tinerii, din cauza acestor concepţii sau al refuzului familiilor au…
BÚNI: Ştiu: Tristan şi Isolda, Eloisa şi Abelard, Perceval şi Blanchefleur sau Lancelot şi Ginevra!


VIO: Dragoste din Evul Mediu, acum suntem în mileniul III. Hellooo!
BÚNI: Te pomeneşti, Cosmina, că şi ţie ţi s-au aprins călcâiele după… Dar asta nu este aşa de grav! Sper ca mamei tale să nu i se… Deşi, tot răul spre bine, facem două nunţi o dată, ce mama mă-sii! Doi într-unu’, ca la reclamă.
COSI: He-he-he! Opreşte-te cu nunţile!
BÚNI: Bine, am să sun la 112 să contramandăm! Închiriasem un restaurant în centru. Îl invitasem pe Ştefan Bănică-Junior, că am găsit o zi liberă, anul ăsta, când nu cântă la Sala Palatului (sic!), venea şi Jamie Oliver să gătească, era nuntă nu ştift!
VIO: Zău, mamă. Hai să-ţi spun alta mai bună: tata joacă într-o piesă, aici la Bucureşti.
BÚNI: Aici la Bucureşti.
VIO: La Nottara. Joacă alături de Horaţiu Mălăele şi Niolae Urs şi….
BÚNI: Şi ai fost să-l vezi?
VIO: Încă nu, dar urmează să aibă avanpremiera…
BÚNI: Păi, să te duci, că-i tac-tu’!
VIO: Păi, să mă duc.
COSI: Păi, o să merg şi eu, că-i bunică-miu.
BÚNI: Păi, să vă duceţi toţi, că-i la ofertă! Să mă părăsiţi, aşa cum m-a părăsit şi ipochimenul.


VIO: Zău, mami, nu ai de ce să te superi! Tata nu te deranjează şi, de doi ani de când i-a murit soţia, nu te-a căutat o dată. Şi joacă aşa de bineee…
BÚNI: Bătrân decrepit.
VIO: Bătrâneţe activă, mamă! Asta te menţine în formă. Hai, e târziu! Fiecare la treaba sa. (Se ridică toate odată.)
COSI: Am să merg în camera mea să mai învăţ.
BÚNI: Şi eu. Am de studiat sărutul fără zgomot: bătrâneţe hiperactivă! (Grimasă.)
VIO: Dac-ai şti ce bine joacă tata?!
BÚNI: La re-ve-de-re şi auguri!
COSI: Glumeşte, búni.
VIO: Chiar joacă. (Buni o ia de mijloc pe Cosi, ies.)

Leave a Reply