Eugen Matzota în dialog cu Dr. Viorel Roman

Am scris în editorialul din ultimul număr pe 2018 al revistei ALTculture despre influența pe care o are Securitatea lui Ceaușescu chiar și în zilele noastre asupra României, asupra vieții cotidiene, asupra culturii, că acesta ar fi domeniul care ne interesează pe noi aici.
Ideea de a scrie azi despre Securitate e ciudată, ”weird”, cum se spune, mai ales în domeniul culturii și, eventual, al educației. Pe vremea comunismului, da, avea un Dumnezeu, dar acum?

ALT.culture_01.2019 30-31
Mi s-a spus, discret, aluziv, doar, să-mi văd de treaba mea. Ei, s-a nimerit ca acela care era ușor mai insistent să fie unul dintre cei suficient de bine plasați încât să ia o fabrică pe datorie, plătind-o din vânzările pe o zi sau o săptămână, ce mai, pomană, ceva oripilant de mizerabil față de ceilalți români amărâți.
Și, atunci, i-am zis că, așa cum nu toți apeviștii sunt proști, cum spune trupa, nici toți civilii nu sunt proștii lor. Plus c-am plecat, așa cum n-o face câinele de la abator, din Palatul Victoria datorită unora ca el, fără dragoste de țară, ci doar de banii lor.
Dintr-un punct de vedere, al lor, desigur, ce rost ar avea să mai scoți de la naftalină ceva ce nici nu se dorește scos, nici nu e interesant, așa cum ar fi, de exemplu, o nuntă de țigani care îi calcă-n picioare pe cei ce muncesc în țara asta.

Lumea are alte priorități spre care este silită a se îndrepta, tot felul de țoape devenite subiect de emisiuni TV, bucătari care parcă plutesc, ca niște Arsenie Boca ai bucătăriei, orice, doar să li se adoarmă creierașul din ce în ce mai mic și mai docil…
E clar că Securitatea nu mai trebuie și nici nu mai e în vogă. Azi, lumea nici nu știe ce e aia, acum, pentru că nu e nici ”cool”, nici ”trendy”, atunci, din prea mare aplecare sub jugul purtat ca românul, prin întoarcerea celui de-al doilea obraz, și iar de la-nceput, hai, stângul, dreptul…

Redau mai jos câteva fragmente din acest text, urmat de comentariul pe care a binevoit Viorel Roman a-l face, privind dinspre Occident.

ALT.culture_01.2019 32-33

Viorel Roman îmi spunea, la un moment dat, văzând ce tablou descriu eu de pe aceste meleaguri atât de mioritice:

N-am înțeles încă fobia antisecuristă. Ce-i rău să-ți servești statul?Eu, care am trăit mai mult în Occident decât în țară, am cam pierdut sensibilitatea, ingeniozitatea, fantezia de la Porțile Orientului.

Prietenul plecat de mult timp din România nu înțelegea de ce unii dintre noi mai văd norul Securității pe cerul aparent liber al Patriei.
Desigur că Securitatea n-a dispărut că așa a ordonat Iulian Vlad. Spiritul ei, cu atât mai puțin.
Ceaușescu n-a luat cu el spiritul partidului unic. Nu i-a luat cu el în mormânt nici pe agitatori, pe atotputernicii activiști de partid, sau pe șmecherii lideri de sindicat, cei care o duc și azi la fel de bine ca pe atunci.
Românul nou, spălat din nou pe creieraș, prea ușor de îmbiat cu o pungă de mălai sau cu 10 lei la pensia plătită de cei care chiar muncesc, comunist sau nu, este prezent parcă mai rău azi decât pe vremea lui.
Unii se vor indigna că și acești votanți au muncit. Da, așa este, conform vechii vorbe de pe atunci:
”Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc.”
În fine, să trecem la securiști și la cultura de azi, care, cum spunea Cațavencu, ”e admirabilă, e sublimă putem zice, dar lipsește cu desăvârșire.”
Cei mai în putere în 1989 au trecut dintr-o parte într-alta, și-au schimbat blana, ca lupul, s-au dat la fund, punându-și odraslele la masa cu bucate, folosind vechiul Sistem. Copiii, educați de cine altcineva decât de părinții îndoctrinați de la locul de muncă, adică de la Securitate, au învățat cum să preia Puterea, la început cea economică.
Ca să păstreze această putere, ca să se legitimeze prin vot sau nu, aveau nevoie de manipularea maselor. Era nevoie de prostirea lor.
Cum se poate face asta mai bine decât prin distrugerea sistemului educațional? Ei, la asta se adaugă promovarea unor false valori, pentru ca omul să nu mai vrea să știe mai mult, ci să vrea să fie mai șmecher decât fraierii care cred în valorile străbunilor.
Au mai adăugat la toate astea iertarea păcatelor, ale lor, desigur, că toți eram de vină pentru ceea ce făcea Securitatea împotriva poporului român, zic ei.
Că ei toți ar fi lucrat pentru Patrie, nu contra oamenilor, ca să vezi…
Că or fi fost și unii răi, dar doi-trei, acolo, restul niște floricele, nu alta!
Chiar așa, ce-o fi rău la securiștii buni, la urma urmei?

ALT.culture_01.2019 34-35

Viorel Roman comentează de departe, de unde de multe ori se vede mai bine:

„Nu Securitatea, ci Partidul unic în simfonie cu Biserica națională, e cuiul lui Prepelea.
Mihai Seplecan, fost președinte al Consiliului Județean Cluj, demonstrează din interior, că devălmășia, teocrația ortodoxă moldo-valahă se bazează pe pile, cunoștințe, relații, P.C.R., și e în lanțurile grele ale duhovniciei și soborniciei moscovite și constantinopolitane.

Profesorii Cătălin Augustin Stoica
„România continuă. Schimbare și adaptare în comunism și postcomunism“;
Lucian Davidescu „De ce este România un stat feudal“;
Marius Iosif „România feudală și România occidentală“
îl confirmă pe Seplecan sociologic, politologic, științific.

Nu securiștii au fost sau sunt responsabili, ci conducerea superioară de Partid și de Stat, din 1938 la putere, cu Biserica sa, care, cu președinții Iliescu, Năstase, Ponta, Dragnea se bucură de o largă adeziune a maselor largi populare, în trecut prea supuse Imperiului turc sau rus.
Iliescu e ales președinte de trei ori, îl condamnă pe generalul Vlad la 25 de ani de pușcărie ți Securitatea e demonizată. O victorie în „munca de lămurire“ a Secției de Propagandă a PCR?
La Moscova, Putin, KGB-ul înlătură PCUS. La București, Iliescu, FSN, cu sprijinul Moscovei, sunt și azi la putere, iar securiștii sunt vinovați de mai toate relele. Nu bate la ochi?
Chestiune e poate mai clară, dacă trecem de la micro la macro, de la perspectiva broaștei, la orizontul berzei. Asta am încercat în articolul de mai jos“.

ALT.culture_01.2019 36-37

ISLAMUL ŞI ORTODOXIA ANTE PORTAS

Integrarea ortodocșilor în UE/NATO și tratarea Rusiei ca o țară secularizată, quasi occidentală cu stat de drept, economie de piață și democrație de tip Westminster sunt acuma greșeli evidente pentru toată lumea, cu consecințe negative, mai ales după falimentul Greciei și războaiele hibride din Georgia și Ucraina.
După 1964, războiul rece religios dintre ortodocși și occidentali a intrat într-o fază de destindere după ridicarea anatemei la Ierusalim, de către patriarhul ecumenic din Constantinopol, Athenagoras și Papa Paul VI în vremea generosului Conciliu de la Vatican II.
Sinodul Panortodox n-a avut loc în același timp din cauza Lagărului marxist-leninist. Disonanțele dintre Est și Vest, eșecul perioadei de tranziție a țărilor ortodox-comuniste sunt consecințele.
Oricum, dorința refacerii unității creștine era la fel de mare de ambele părți ale Cortinei de Fier. Primăvara de la Praga, Solidaritatea din Polonia și înțelepciunea șefului Statului și Bisericii ruse, Mihail Gorbaciov, au creat condițiile terminării pașnice (cu excepția României), într-o euforie generală, a războiul rece.
În Occident, teologia inclusivistă, la fel de utopică și euforică ca elanul din Răsăritul Europei, îi vede pe toți pământenii, creștini, pentru că Mântuitorul s-a jertfit pentru toată lumea și, oricum, necreștinii își îndreptau speranța, mai ales la acea vreme, spre o lumea creștină unitară de la Vancouver la Vladivostok.
Karl Rahner, SJ, era purtătorul de cuvânt al Inclusivismului, un fel de imperialism creștin după profesorul de teologie fundamentală Joseph Ratzinger (papa Benedict XVI), care atrăgea atenția asupra lipsei de respect pentru Celălalt și necesitatea unui dialog atât în vederea unirii creștinilor, cât și unul bazat pe egalitate și respect reciproc cu celelalte religii.
Islamul depășește iudaismul și creștinismul, de aceea mahomedanii nu numai că nu aspiră spre creștinism, ci sunt în stare să se arunce în aer pentru „ultima” religie, simplă și superioară celorlalte, care au elemente mistice și idolatrice.
Ortodoxia are cam același sentiment de superioritate față de lumea occidentală în care rațiunea, contractul, individualitatea sunt sanctificate, aparent în defavoarea Atotputernicului si a iubirii fraților.
Confruntarea ajunsă pe picior de război cu Islamul și Ortodoxia i-a pus în mare dificultate pe creștinii occidentali, care speră încă într-un inclusivism creștin sau modern, secularizat. Dificultatea încetării stării de război, a unei concordii cu Islamul este legată indisolubil mai ales de dihonia din lumea creștină, care va fi elementul crucial al Sfântului și Marele Sinod Panortodox – fixat pentru 2016.

Prof. Dr. Viorel ROMAN , Akademischer Rat a.D., Bremen, Germania, 3 martie 2015

 


VIOREL ROMAN, 20.03.1942, Lovrin, jud. Timiş. A absovit, în anul 1965, Institutul de Studii Economice şi Planificare „V.I. Lenin“ din Bucureşti şi o şcoală de ofiţeri de rezervă. A lucrat că economist la mai multe instituţii din Timişoara, la Radio Bucureşti şi cadru didactic la Universitatea din Timişoara. Plecat în Germania Federală în 1972, s-a specializat la Universitatea din Frankfurt / M şi şi-a susţinut doctoratul la Universitatea din Bremen, unde a devenit consilier academic pe viaţă. A organizat Biblioteca Universităţii şi i-a adăugat o colecţie de românistică. Corespondent pentru Vocea Americii, Washington.
Expert al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Profesor asociat la Academia de Studii Eeconomice din Bucureşti şi Chişinău, la Universitatea din Timişoara şi din Baia Mare. Membru al Academiei Româno-Americane (ARA). Lucrări: Rumänien im Spannungsfeld der Großmächte / România în sfera de interese a marilor puteri, 1774–1991, 3 vol., 1987–1991 (în limba germană); Politica economică românească. Strategia unei politici de dezvoltare, 1988 (în germană, engleză, franceză, română); Revoluţia din decembrie 1989, 1990; România spre Piaţa Comună, 1992; Imperiul, evreii şi românii, 1994; România în Europa, 1995; Transilvania. Românii la încrucişarea intereselor imperiale, 1998 (în german şi română); Imperium & Limes, 1999 (în română şi serbo-croata); Capitalism ortodox, 1999; Tranziţia. De la revoluţia din România 1989 la războiul din Iugoslavia 1999, 2000; Bucovina şi Basarabia, 2002 (în germană, rusă şi română); România, Articole, interviuri, opinii ; Aufsätze, Interviews, Meinungen,
29 vol., 1990 – 2019 (în limba română, germană, engleză, serbo-croata). Din Ecaterina Ţarălungă: Enciclopedia identităţii româneşti. Personalităţi. Bucureşti 2011, p. 679

 

wp-image-1540297791

Leave a Reply