ALTculture 08/2020 – Plânsul Zânelor / Plângul-a Dzânilor

De Vanghea Mihanj Steryu

Scriu aceste rânduri deoarece am avut privilegiul de a vorbi cu Vanghea Mihanj Steryu de mai multe ori. Nu suficient, probabil, căci ne despart niște frontiere ce nu sunt încă deschise.
Scriu aceste rânduri despre un mare suflet care este ea, lăsând la o parte momentele în care m-am simțit rușinat că poate compara poezia mea de dragoste cu aceea a lui Eminescu.
Eu știu prea bine că a vrut doar să fie bună, așa cum este ea mereu cu toți.
Am publicat aici doar o parte din încercările ei de a trece bariere și frontiere, să stabilească o punte, cât de fragilă o fi ea, între frații români și armâni.
Pentru frumusețea sincerității sale, am păstrat micile stângăcii într-ale limbii române.
La urma urmei, nu asta contează, ci încercarea, nu-i așa?

Eugen Matzota

ZARTSINJ

Pi aestu loc, aesti zârtsinj cu njilje di anj li anglitarâ etili.
Zârtsinjli loclu tsi li adâpa!
S-ascâlda tu fântâna-a ettilor.
Azâ,
dizguliti ca nicator tu nicari,
cu doru amurtsât shi dishclisi bratsâ nâ grescu!:

  • Ei voi trâdzitori a etilor,
  • Ei voi cârvângiadz!
    Pulji arâspândits pit lumi arcats-lu zâvonlu!

Dishtiptats-vâ! Dishtiptats-vâ!
Zârtsinjli, adâpati di loclu, arbul, fidanchili, lilicili,
anjurizma shi semea, suntu
dit fitursearea-a nâtariljei shi haraoa,a protolui zbor,
ditu zghiclu shi plângul-a ascâpitatlui.

Zârtsinjli, fidânjli sh-lilicili a noasti,
dinâsirâ pi un insul cu zghiclu câtrâ ascâpitatlu. . .

RĂDĂCINI

În acest loc, rădăcini de o mie de ani înghiţite de vremuri.
Rădăcini hrănite din pământ!
Se scaldă în fântâna secolelor.
Astăzi,
dezgolite ca un om cu teama înecului, cu dor amorţit şi braţe deschise ne strigă:

  • Hei, voi trădători ai timpurilor!
  • Hei, voi cărvănari!
    Fii risipiţi prin lume, aruncaţi vălul!

Treziţi-vă! Treziţi-vă!
Rădăcinile udate de pământ, vlăstarele, florile,
mireasma şi sămânţa sunt
din încolţirea naşterii şi fericirea primului cuvânt,
din ţipătul şi plânsul înserării.

Rădăcinile, vlăstarele şi florile noastre,
s-au oprit pe o insulă, cu vocea spre apus.

GRAILU ARMÂNESCU

Ti tsi la horizontul
Iu mi feciu unâoarâ Armânâ
Mi dishteptu tu cafiunâ noapti
Shi avdu boatsi
Şunâ boatsi straveaclji
Easti grailu al paplu a mel
Boatsea ali Dada Armânâ
Lu avdu shi mi scol cu harauâ u aprindu finerea
Esu nafoarâ tu uboru
Shi deadun cu paplu ascultâm
Clopatili di oi cum bat.
Sh-lu dishtiptâm picurarlu
Sâ scoalâ, sh-elu s-avdâ
Eholul, boatsea ali Machidunia-a noastâ.

Astâz, cum shi muntsâlji anâltsâ plângu
Cari nâoarâ,clopatli di oi cum bâtea
Cântitsili armâneshtsâ largu s-avdza.
Vârâ nâ u furâ haraoa
Shi lunjina-a noastâ apreasâ u asteasi
Cu un pulmu di locu.
Ma nu vâ turnatsa nâpoi ,
Shutsâts-vâ shi avdzâts-u!
Boatsea-a dadiloru a noasti,
Câ soarli defturu diznâu va sâ ngâldzascâ
Şi limba a noas tâ canâoarâ
Tu scutidi, noari s-armânâ.

(Tradusi dit limba armâneascâ tu românească,
Raichici Botogros)

(Traducere din limba aromânâ Raichici Botogros)

”CLIO”. 1993. Timişoara

VOCEA AROMĂNÂ

De ce la orizontul
Unde m-am născut odată Armână
Mă trăzesc în fiecare noapte
Şi aud o voce,
O voce străveche
E vocea bunicului meu
Vocea mamei mele Aromănce
Îl aud şi mă scol aprindu felinarul cu bucurie
Ies afară în curte,
Şi inpreună cu moşul ascultăm
Tălăngile oilor cum bat.
Şi trezim ciobanul
Să se scoale, să audă
Ecoul, vocea Macedoniei noastre.

Astăzi, cum şi munţii noştri plăng
Care altădată tălăngile băteau
Căticile mai frumoase aromâneşte.
Cineva ne-a au furat bucuria
Şi lumănarea noastră arpinsă a stins-o.
Cu un pumn de ţărână.
Dar nu veniţi înapoi
Întoarceţi-vă doar şi auziţi-l!
Vocea mamei noastre,
Pentru care soarele va răsări din nou
Şi limba noastră în inchisoare
Nu va rămăne.

DUNJAUÂ-A MEA

O, tini dunjauâ a mea!
Tu negura-a somnului antunicatu, anvârtit sh-ocupat,
Ahundupsit tu pantsirlu a chirolu
Ascâldat tu lunjina-a bâseritslor,
Dinâsishi aclo iu ma multu nu trec etile.

O, tini dunjaua-a mea!
Cu puituit treanbur tu cheptu
Ca steauâ cu anghiliclu tu toamnâ
Dit ahundamea-a amariljei,
Ânj greashti!
S-u dishcljidu seatea-a chiriturlor,
S-u dishclidu calea-a strâpâpânjloru

A mea Dunjai!
Tu primitivlu tantsu-a agârshitlui cadur
Cu mutritlu, ciudusit, ca cându easti amutsât !
Ca un anchitrat embrion ti etile.

O cât chiafetâ cantu!
Cântu ti calea shi plângul-a
Dunjauljei-a mea.

NEAMUL MEU

O, tu, neam al meu!
În negura somnului întunecat, răsucit şi ocolit
Adâncit în panteonul timpului
Scăldat în lumina bisericilor,
Te-ai oprit acolo unde erele stau pe loc.

O, tu, neam al meu!
Cu îmbunat tremur în piept
Ca o stea strălucitoare în toamnă,
Din adâncimea mării
Îmi vorbeşti.

Voi deschide setea de cele pierdute
Voi deschide calea străbunilor.

O, tu, neam al meu!
În primitivul dans dintr-o fotografie uitatâ
Priveşti uimit şi tăcut,
Ca un embrion încremenit între ere.
O, cât de veselă cânt!
Cânt dorul şi soarta neamului meu.

CÂMBÂNJLI VA S-ASUNÂ TI NOI

Toraseara tu-a noastâ boatsi vimtul va sh-u hârseasca ploaia.
Eu aestâ searâ tu-a nostu treanbur frândzâli va sh-li afla zârtsinjli.

Tu seara aestâ, tu cânticlu a nostu tserlu va sh-lji aspealâ oclji.
Tu seara aestâ tu agârshita-nâ fântânâ, apâ va s-bea numa-a noastâ,

Tu seara aestâ aruulu a nostu fârâ buiauâ mealurli di lut va li creapâ.
Torasera di a noastili nai mushati zboarâ tuti cripati pârmâts va s-frângâ,

Sh-tu-a noshtsâ jiloshi oclji nâlj pulj va s-arpiteadzâ tuti câmbănjli ti noi va s-asunâ, shi noi cu Tserlu shi Loclu va nâ adram Vreari.

Trei ori va-nâ nâshtem shi tri ori va s-murim,
shi vrnâoarâ no-ari s-didemu a nostu horizontu tu xeani aumbri s-tucheascâ.

CLOPOTELE VOR BATE PENTRU NOI

În seara asta, în glasul nostru vântul se va iubi cu ploaia.
În seara asta, în freamâtul nostru frunzele îşi vor găsi rădăcinile.

În seara asta, în cântecul nostru cerul îşi va spâla ochii.
În seara asta, în uitata fântână apa va sorbi numele nostru.

În seara asta, râul nostru fără culoare Va crăpa malurile de lut În seara asta, cuvintele cele mai frumoase vor zdrobi toate gratiile nenorocirii.

Şi-n ochii noştri îndureraţi
păsări înviate vor zbura
şi clopotele toate vor bate,
iar noi, împreună cu Cerul şi Pământul,
vom devini Iubire.

De trei ori ne vom naşte şi de trei ori vom muri, însâ nicicând orizontul nostru nu va pieri în umbrele străine.

Leave a Reply