De Adrian Grauenfels

Dolfi Trost

Plăcerea de a pluti. Vise și deliruri

din Le plaisir de flotter. Rêves et délires (1947)

Gata de plecare, tânăra femeie nu se poate sustrage nebuniei așteptării, agravate de acel prezent ce i se oferă la plecare. Alături de ea, în picioare, un bărbat foarte plin de scrupule își reprimă cu greu interesul pe care ea i-l inspiră. El probează îndelung încălțările pe care o fată frumoasă i le pune la picioare: fata e fermecătoare, ar putea fi un model de visătoare. Expresia a se potrivi ca un pantof circulă în tăcere peste vocea celor ce visează.

Șovăind între un impuls pasional inconștient și niște reflecții contrarii, tânăra femeie se simte acum în pericol de moarte, dar în același timp face sforțări imense ca să-l salveze pe bărbat de la o moarte sigură. Ea se revede, înspăimântată, la nivelul unor cripte. Dorința primitivă, sub simboluri indescifrabile, trădează o legătură înverșunată și trecătoare; ea e pe punctul de a i se da bărbatului. Se remarcă, în centrul acestei scene, niște modele ce atrag solicitările și aluziile, fără știrea lor.

Fata sugerează, într-o privire pierdută, urmată de o mișcare mută a buzelor, că înfățișarea mizerabilă a acestui bărbat îi alungește chipul. Uitarea rapidă a acestei clipe se datorește unei dâre de praf viclean, ce se răspândește în toate părțile: vechea dorință este acum răsturnată, dar divergența încă nu apare. Ea ține seama de acum încolo de niște tendințe contradictorii. Ornamentația decorului avantajează cuplul care coboară scara femeia cea tânără, înconjurată de aproape de câțiva bărbați, se vede apărată ca de niște frânghii. Intrarea rivalei detestate din gelozie se traduce dintr-o dată printr-o poftă agresivă. Ferocitatea febrilă a construcțiilor se dă pe față la intrarea în sala de bal. O ciudată nehotărâre pune stăpânire pe grup, mângâierile devin dubioase, fata cea frumoasă se joacă cu o nuia și o lovește fără să vrea pe femeia cea tânără și frumoasă. Aceasta ar vrea să-și privească mai de aproape locul lovit, dar își dă seama deodată că e complet goală. Acest gând licărește și apoi se stinge, având doar timpul să remarce că lovitura este în partea de jos. Toți se miră că îi curge atât de puțin sânge. Teama de sânge sporește, prin urmare, intensitatea culorilor. Scena freamătă în jur de blănuri.

Într-un vechi parc, femeia cea tânără, acum foarte subțire, în rochie cu malacof și purtând pe față o mască, execută niște mișcări de corabie aeriană. Imaginile ei rotunjite, păstrate multă vreme de vigoarea memoriei, se substituie unor dansuri de odinioară. Jocurile galante continuă zi și noapte, cancerul și frumusețea eternă, urmărite cu ochiul liber, se intensifică la căldura fluviilor și a rămășițelor de fast. Totul este simțit ca o acțiune ce a avut loc altădată. Curiozitatea copilărească a făpturilor se exprimă prin talia lor nespus de subțire; ele vor să părăsească încăperea, fără să întârzie pe latura ironică a acestei acțiuni, dar în aceeași clipă fustele și picioarele sunt luminate de un puternic foc de artificii. Țâșnește o rachetă superbă și femeia cea tânără și frumoasă leșină. Apoi ea plânge în hohote fără să fie atentă la zbenguielile zgomotoase ale celorlalți. Nu mai e nimeni.

Picioarele au acum în ele o substanță insuportabilă, care nu mai poate fi extrasă niciodată; e o substanță îndepărtată. În direcția dorită, femeia cea tânără îndepărtează câteva pete întunecate și apoi se izolează în nevroză, după ce se rătăcise în ea. Situația pare fără ieșire, dar un fior rece pune capăt brusc acestei tensiuni irespirabile. Gâfâitul general arată că toți sunt îndrăgostiți și toți exprimă niște dorințe onirice. Ochii înfricoșați ai femeilor, felul cum își arcuiesc bustul se adaugă la profunda lor impenetrabilitate. Fiecare mișcare este disimulată cu grijă, cu toate că tânăra femeie surâde într-un mod provocator. Ea atinge cu buzele mâneca bărbatului, ca și cum ar sorbi-o, în timp ce el nu-și dă seama de nimic; există un obstacol care-l împiedică să vadă înăuntru. Nebunia simțurilor creează figura unei surori imaginare, cu mănuși negre, ceea ce îi dă un avantaj asupra celorlalți. Femeia își retrage mâinile vinovate, ea plănuiește o sinucidere, tot încercând să-și erotizeze spaima. Cuvintele rostite în această împrejurare sunt un instrument introdus în gură.

Bărbatul ia loc lângă ea, privind tot timpul cum ei i se face tot mai rău. Asta se petrece pe malul mării. Acum e noaptea târziu, becurile cu gaz împrăștie o bizară lumină galbenă și două ființe enigmatice întruchipează paloarea constantă a plăcerii. Primejdia de a fi atacată pe la spate pune stăpânire pe fată, deodată nehotărâtă și de altfel obsedată de reprezentări sadice. La răspântia a două dorințe contradictorii, trecutul ei se preschimbă în dușman din trecut. Reîncepe așteptarea în fața unui dulap plin cu ciorapi și cu găuri în urechi. Femeia, îmbrăcată în alb, îi întinde bărbatului buzele; atențiile ei îi fac plăcere acestuia. El se uita mai ales la ciorapii lărgiți, ca și cum ar fi fost purtați și mai păstrează forma piciorului. Ceasurile întrerup feminitatea dată la iveală de ceasuri. Se dă o luptă pentru eliberarea din cerc, dar încercările nu reușesc.

Tânăra femeie, acum într-o frumoasă rochie de catifea neagră, așteaptă o nouă plecare. La mare altitudine, gândirea se exprimă în stâncile care pândesc imaginea sexului ca pe propria lor imagine. Aplicarea unui magnet pe ceafa fetei, apărută deasupra stâncilor, provoacă o schimbare în ținuta ei și, mai ales, accelerarea respirației într-o nemișcare totală. Ea are ochii ficși, se petrece doar un ușor tremur al buzelor; aici, se resimte și în vis o ușoară tremurare. Rostind una câte una literele și silabele ca și cum abia ar învăța să citească, ea descifrează cu greutate literele de bază și nu poate înțelege caracterele mici. Se încearcă atunci baia decisivă, baia electrică: bărbatul o readuce după voie pe fiecare femeie la vârsta de paisprezece ani, și mișcările ei, ținuta, râsul ei sunt acum cele ale unei copile de această vârstă. Amintirea acestei vârste îi provoacă o criză, sporită de ideea tradusă în imagini că luna martie e tot mai umedă pe dealuri. Magnetizatorul are câteva uimiri, dar metalul aplicat cu blândețe pe coapsă reduce așa-numita perioadă de delir.

În timpul acestor cuvinte magice reflexele sexuale se exprimă printr-o abstracție cu un glas superb. Femeia cea tânără și frumoasă este acum o acrobată care coboară dintr-un eșafod complicat, pentru a cădea în brațele unui bărbat. Acesta o leagănă, o lasă jos, iar publicul aplaudă. Ea domină maladiv toată situația; diversitatea acesteia o surprinde. Pe solul platourilor, obiectele relativ libere sunt aranjate în niște cartoane . Bărbatul, femeia și fata își mărturisesc amintiri ideale prin intermediul ravagiilor de pe scenă; femeia își deșartă sacul, cu o stropitoare în mână, și se simte eroina principală. Douăsprezece oglinzi o reflectă, ea ar dori totuși să dea înapoi. Ocluziunea gândirii e facilitată în acest moment de niște fiori fragili, de bătăile duratei. Un imens tub de lipici proaspăt se întinde peste prăpastia fluidă. Toți sunt imediat eliberați de trista lor angoasă și de obsesiile erotice, iar fata găsește versiunea justă a suspinelor cu ajutorul sudorii ei parfumate. Ea continuă să stea întinsă pe spate,cu sexul la vedere, înconjurată de schele, de lemn uscat și de fire negre. O împunsătură prea puternică o deșteaptă pe jumătate, inima ei e în pericol, împunsătură i-a fost făcută cu o cheie, într-un fel brusc și obscur. Această operație, asociată cu narcotice, dă impresia să nu poate reveni la nivelul vederii.

O săritură prin geam o readuce pe femeia tânără și frumoasă la o ședință de analiză; după ce a fost lăsată să intre, i se măsoară circumferința pulpei piciorului. Ea simte o plăcere erotică să-și privească picioarele ei și pe ale celorlalți. Extrema ei tinerețe se umple de viclenii autumnale, de subterfugii. Dezordinea în comportare, substituirea în anumite acte de dragoste, isteria și o cupiditate nevinovată se reflectă în lucirea ochilor ei pe durata întregii ședințe. Cel căruia i se adresează ar putea să nu fie decât un alt sine. Forma lui nu poate fi cunoscută la prima vedere. Proiecție și introiecție se ascund, la rându-le, în ametist și în beril. Ea se oferă acestui dublu, urmată de un cârd de tinere fete. E întruchipat în fier brațul ei drept care pare cam veșted. Hipnotizată în momentul morții, ea e un luciu în carne și oase care-și păstrează nealterabil trăsăturile. Ea se ridică apoi ca s-o ia pe un drum în serpentină și urcă într-o zonă primejdioasă, neștiind deocamdată nimic despre ținta ei: e ca și cum ar revedea o veche amintire. Mersul și gesturile îi sunt uimitoare și, odată trecută ultima barieră netedă, identificarea redevine forma primitivă a iubirii. Buzele ei sunt de jeratic.

După un lung șir de spasme, care pun visul în pericol, fata rămâne întinsă, cu capul căzut pe umăr. După stupoarea halucinatorie urmează o cădere în cea de a doua stare. În această stare, care-i este cea obișnuită, ea a pierdut noțiunea vieții ei anterioare, în timp ce un tremur al corpului în prima jumătate a nopții e însoțit de un fel de somn absolut subit. După un timp variabil, capul îi cade din nou, de data aceasta pe pieptul bărbatului, unde misterul sânilor masculini, felul cum împietresc aceștia îi fac rău. Instalată într-un pat mare, ea găsește aici o plantă atârnătoare și stă la umbra ei. Alături, un sipet plin de scrisori și o sumedenie de trandafiri. Punctele cardinale, roza vânturilor, pupilele o înconjoară cu riturile lor impure: refuzând atracțiile lor, ea dă prin ciur jeraticul, însă acesta e camfor.

Străfulgerarea care iluminează această seară este legată de o dispoziție personală: din ea rezultă un sentiment acut de teamă care o face să transforme toate opozițiile în juxtapuneri. Îmbrăcate în verde, femeile, într-o pândă rezervată, își amestecă acum pletele cu ninsoarea. Ele înoată printre alți înotători, îndreptându-se către fundul unui golf pe timp senin; foarte aproape, înoată un nevrozat, cam ascuțit și plin de riduri. Tânăra femeie, de o frumusețe nesfârșită, duce în mâna stângă vreo trei-patru sticle lungi. Una dintre sticle e ciobită; e un soi de obscenitate sau de umezeală peste tot. Lemnele sunt noduroase, oxizii declină. Femeile se tem de bubuituri și de fulgere intrare prin geamuri.

Pentru tânăra fată, ușa forțată, încremenită în mijlocul mării, simbolizează actul iubirii. Tocmai în gândurile ei se observă imaginile cele mai crude. Abia ce s-a spus asta, situația , devenită înnebunitoare, este curmată prin deschiderea unei uși. Prin deschizătură, se zăresc niște fantasme și niște instrumente bizare. Ea pune degetul pe ele, fără să ia seama în vreun fel la ciudățenia decorului. O pană de electricitate provoacă întâlnirea a patru doctrine despre care nu va mai veni vorba niciodată.

Corpul femeii se încoardă într-un nou spasm, mai puternic decât cel dinainte, iar de data aceasta net amoros. I se mângâie sânii dezgoliți, înfățișarea ei devine atunci mai încrezătoare, cu toate că un cerb mare străbate odaia, iar câinii latră. O pulpană de veșmânt reînvie amintirea primei ei rochii de seară și în același timp ravagiile pe care le provoacă în ea propria-i sensibilitate excesivă. Acum cele două femei și-au pierdut din nou viziunea existenței lor mai vechi: s-a produs o alterare profundă și durabilă. Privirea este continuu lascivă, cuvintele sunt obscen și aspre, halucinațiile simultane ale auzului și văzului creează spontan o ființă uriașă. Iluzia celor ce se cred dubli se sprijină pe ideea că orice dublu este un cadavru. Fiecare din ele crede că are două trupuri, o durere groaznică le străbate. Ele scot un țipăt: e ca un tăciune aprins.

Cu rolurile schimbate, femeia și fata sunt acum pe acoperișuri. Trebuie să coboare fără să cadă. Fata e așteptată jos de către bărbat. Femeia ajunge jos și acest bărbat îi dă de înțeles că o dorește. Ea i se dă pe trotuar, dar un început de deșteptare întrerupe această scenă. Fata, încă ascunsă, nu vede absolut nimic. Latura sadică a acestui moment se exprimă prin acțiunea de a decupa un pește care mișcă, peștele intră în trupul celei ce visează, bărbatul hohotește. Ei traversează împreună curtea unui castel în ruine, dar sunt opriți în cale de un muzeu de simboluri și neliniștiți de un puternic miros de meteor. Fata, cu vârful nuielei, face niște găuri adânci ca să poată să treacă fără amețeli prin locurile descoperite. Începând din această clipă, ea simte pentru cealaltă femeie o prietenie tandră și senzuală; o aluzie la această legătură, în timpul trecerii prin pivnițe, stârnește atenția bărbatului, care îndreaptă către brațele lor un fascicul luminos, în timp ce chipul lor capătă o expresie voluptuoasă. Este excitația genetică. O bucată de opiu brut și câteva flori și frunze de valeriană completează acest mijloc afrodiziac. Convulsiile toracice provoacă un somn fără mișcări, pupila rămâne contractată în lumină și se aud niște gemete stinse.Țipătul jalnic al femeilor este repetat îndelung, făcându-le să-și înghită limbile pe gât. Ochii privesc în sus, către cer, brațele sunt lente. Apoi, ochii le sunt scăldați în lacrimi, ele plâng atingând pământul cu capul. Expresia este aceea a durerii. În faza următoare, se produce în corpul lor o schimbare, iar mișcările de o încetineală remarcabilă sunt ca niște ondulări. Ajunsă la paroxism, atitudinea este net pasională, cu mișcări alternative de târâre și rotire pe o axă. Bărbatul o apucă pe fată și o culcă lângă el, pe o masă de biliard. Acompaniamentul muzical și zgomotul venit ca din fundul puțurilor subliniază intensitatea acțiunii. Toți sparg acum pahare din neîndemânare. Apa, semn al atracției lunare, și o mână dezlănțuită sunt mediul în care se formează pasiunea stranie pe care ei și-o inspiră. Fata întinde mâinile la marginea apei și-l apucă pe bărbat, dar bărbatul este înlocuit cu un mare arbore care crescuse în grădină, în fața casei. Rădăcina lui exprimă moartea prin simbolul universal al plecării. Această rădăcină este înlocuită imediat prin niște cercei vechi din jeu negru. Niște pase pe spatele fiecărei femei provoacă o înstrăinare a personalității și, în același timp, simțirea generală a trupului este schimbată. O parte din achizițiile automatice nu mai intră în noul eu, dar câteva urme ale vechii personalități îl străbat încă fugar.

O mare inspirație anunță că transferul s-a produs.

(traducere de Ștefania Mincu, din ant. Avangarda literară românească, de Marin Mincu, 2006)

Desene de Rudy von Kronstadt

Leave a Reply