De Eugen Matzota

Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana au fost români de-ai noștri, am fi tentați a crede noi. Au trăit aici, pe aceste meleaguri, până la adânci bătrâneţi, așa cum ne spun poveștile noastre cele vechi, nu cine știe ce carte franțuzească apărută pe la 1700.

Nu au plecat în altă parte, pe alt tărâm. Aşa ne spune tradiţia, așa ni s-a transmis din om în om, de la român la român.
Că ei or fi existat, asta am putea crede, dar parcă avem niște dubii când e vorba de ciobanul din Mioriţa.
Deși seamănă crunt cu imaginea românului clasic, dacă se poate spune așa, parcă e prea de tot această imagine a neputinţei și a resemnării, imagine ce ne este explicată și livrată ca fiind o dovadă de înțelepciune.
De fapt, totul se înscrie pe linia celor spuse pe la începutul cărții care urmează a fi publicate când o vrea Stăpânul COVID-19, ”Din dragoste de tine, România.” E doar o o dovadă a faptului că bunătatea românului, mai exact toleranța lui, este speculată la un moment dat de alţii ca fiind pură prostie.
Să ne amintim de ceea ce spunea Prof. Ansted D.T.:

…”în lupta pentru întâietate [românii] își permit să fie lăsați în urmă.”*

Am putea spune că Mioriţa este, pe undeva, o versiune beta a globalizării. Este aici atitudinea românului faţă de nenumăratele agresiuni din partea hoardelor ce doar au trecut pe acest tărâm în drum spre alte părți ale Europei.
Acest cioban din Mioriţa, românul, adică, pare a fi tolerant, deși nu face decât niște compromisuri.
Ele fac parte dintr-un fel de mecanism de auto-protecţie care i-a permis să rămână aici mii de ani.

Nu prea seamănă românul cu Făt-Frumos, nu-i așa?
Mai degrabă cu un cioban, în sensul de prea puțin educat, ca să fim delicați.
Asta da, așa este, Miorița scrie pe noi, din păcate…

Am zis!

Ion Iliescu

  • in the struggle for precedence they allow themselves to be left behind.
    Ansted D.T., Prof., A Short trip to Hungary and Transylvania in the Spring of 1862, Allen&Co, London, 1862, p.76

Leave a Reply