De Ion Bogdan Martin

Pandemia, fără doar și poate, este un flagel pe scară largă, cum altfel, nedorit de nimeni. Un flagel care poate îmbrăca diferite stadii de alertă. Pandemia moderată fiind unul dintre ele.

Pandemie este atunci când apare un nou subtip de virus al gripei; când el infectează oamenii, cauzând boli grave; și atunci când el se răspândește ușor și susținut în rândul oamenilor. Așa cum a fost și cu acest „Coronavirus 19” scăpat (!) din laborator!

Pandemiile, sigur, au fost și sunt de mai multe feluri, dar, în ultimul timp, ele poartă cel mai adesea numele de gripă însoțit de ceea ce a declanșat cumplitul flagel; „aviara gripa”, „gripa porcină” sau „Coronavirus”.
Am avut, de exemplu, pandemia de gripă din anul 1918, apărută imediat dupa sfârșitul Primului Război Mondial, care a ucis mai mulți oameni decât războiul însuși. Numărul estimat de decese variind între 20 și 100 de milioane. Acest eveniment se distanțează drept cea mai gravă pandemie de gripă atestată. A infectat aproximativ 30% din populație și a avut o rată de mortalitate de până la 2,5%.
Bine, nu stăm acum să facem un istoric al pandemiilor de gripă, dar cadrul actual ne conferă prilejul de a aduce în discuție nu neapărat pandemia de gripă porcină, declanșată, pare-se, în Mexic, ci isteria provocată în jurul acesteia și nu numai atât, ci și comentariile care de care mai docte.
S-au făcut emisiuni până în noapte pe toate canalele de nișă sau de cornișă, s-au scris tomuri de hârtie de bună calitate, hârtie neinfestată/neinfectată până la tipărire, și s-au înroșit tastele computerelor. Sigur, e bine ca populația să cunoască modalitățile de igienă și de protecție în cadrul declanșării unei pandemii, numai să nu fie vreun „strein” cu cercel (!) care explică, dar mă uit la unii dintre cei care comentează și mă întreb: oare, care este rostul acestor oameni? Au, sunt bine intenționați sau… Vai, dar departe de mine gândul de a-i acuza de ceva, atâta timp cât nu sunt dovezi, iar vânzările companiilor producătoare de vaccin antigripal au crescut de 500 de ori!!!
Gripa își are (și ea) faliții ei. Ca în orice societate. Sau credeți că de pe urma „pandemiei” de recesiune economică nu sunt unii care profită!? Acum se decelează, se reașază și se va porni în curând într-o nouă epocă a dezvoltării, să zicem, a industriilor neconvenționale, uneori, așa-zis neconvenționale, dar și a punerii pe noi baze a agriculturii. Despre pandemia de încălzire globală nu se mai vorbește, locul său a fost luat de COVID. Având drept fundal această pandemie nu se mai face tapaj nici pe criza economică.
Feriți, vine COVIDul! Să vă legați la gură!
Are șoriciul gros. Bine, gros nu este doar șoriciul porcilor, ci și al unor reprezentanți ai spațiului politic din toate țările civilizate. Mai nou și „omsul”! Scuzați! Organizația Mondială a Sănătății! A Sănătății cui?!
A venit Pandemia. Uraaa!…
Ura și la gară!


Să fim serioși, societatea noastră – și aici mă refer, strict, la societatea dintre pontul Euxin și granițele slave – suferă de mult mai multe pandemii, lucruri care de 30 de ani nu se văd sau nu se vrea a fi văzute. Şi nu mă refer la Pandemia de prostie porcină sau COVID 19 ori 20-20, cum probabil, se va numi valul 2! Doamna Dăncilă știe!!!
Ce nu s-a văzut sau nu s-a vrut a fi văzut?
Degradarea sentimentului național. Da, domnilor, suntem europeni. S-ar putea ca noi, românii, să fim mult mai europeni decât mulți dintre cei care astăzi se bat cu pumnul în pieptul genelor primelor triburi migratoare.
Priviți, bunăoară, la nepoții unchiului Sam cu câtă mândrie arborează însemnele naționale, cum poartă în toate împrejurările culorile drapelului național, fie și așezându-le pe post de bandană la gâtul animalelor de companie. Nu, la ei nu este blasfemie. Dar la noi este.
Întreb și eu, câți tineri de la noi au curajul și mândria să se afișeze cu culorile drapelului național pe piept, pe cap, pe mașini, pe animalele de companie, pe case!? Puțini, foarte puțini. Iar aceia care mai fac acest lucru sunt bătrânii din Transilvania.
De ce ei? Sunt multe răspunsuri de dat.
Imperiul austro-ungar și fărădelegile lui. Poate și munții, care le-au dăruit ceva din semeția lor! Poate și apele mai învolburate! Poate tradițiile! Cine știe!?
Deznaționalizarea s-a produs cel mai apăsat în regat. În fostele raiale, una dintre explicații: comunismul. Comunismul a fost mai dur în zonele cooperativizate și puternic industrializate. Poate fi, cine știe, și acesta un răspuns! Poate!


Dar, bine, de la revoluția „cumulată” din ’89, au trecut 30 de ani! Mai mult ca sigur Samuel Brukner, pe românește și KGB-ește Brucan, a greșit prin estimarea celor doar 20 de ani. Și Meleșcanu făcea parte din enumerare, doar că la el trebuia să o luăm de la Cantemir încoace. Mai este și la al șaselea partid! Umanist, cum altfel?!
Domnilor foști și actuali, este bine că suntem membrii comunității europene, dar nu ați făcut nimic pentru trezirea sentimentului național. Nu ați făcut ceva palpabil pentru ca românul să fie mândru în lume, iar atunci când se duce în Italia sau în Olanda să nu se dea drept german, englez sau chiar italian și să nu vorbească în frumoasa sa limbă latină. Nu, nu dați vina doar pe etnia romă. Sigur, are și ea partea ei de vină, dar răul este provenit tot de la leadership! Programe pentru incluziunea și integrarea lor plus altele! Multe!

Dragii noștri oameni politici, precum și dragii noștri oameni din executiv, lăsați-le naibii de doctrine, de interese mercantile și meschine când este vorba despre trezirea sentimentului național! ROMÂNISMUL, adicătelea!
Sentimentul național este cel care ajută o societate să se deosebească de alta, este cel care îți dă încredere în forțele propriei tale nații, sentimentul național îți poate da o poftă mare de a crea și munci pentru că știi de ce o faci. Pentru că interesul național este coroborat și se suprapune până la contopire cu al tău. Pentru că ești un bun român. Suntem, nu-i așa? Sau așa ar trebui!
Eu cred că Pandemia de prostie și de prostit românul, a fost mult mai gravă!? Transpartinică.
Şi nu, nu este nicidecum asimptomatică!
Se vede mereu la vot!!!
Foarte contagioasă!

Leave a Reply