De Ion Bogdan Martin

Domnul Vasile, îmbrăcat la „patru ace”, cu papion, se foiește în jurul mesei care este aranjată festiv. Mai mișcă una-alta…

– Este Paștele al doilea! Nu știu cum vine asta, dar știe tembelul ăla de arhiepiscop al Tomisului!!! Acea sărbătoare pe care noi, creștinii și nu cretinii (sic!), abia o așteptăm. În fine… Iar eu… Eu sunt fiert, mort, copt… Vine pentru prima oară la mine… Cum să spun? E ca o lumină. Doamne, și este atât de… De frumoasă, cred!?
Că nu era lumina prea bună!!! Ne-am cunoscut ieri, la un magazin second-hand de lux (!) din Obor, s-a deschis proaspăt după Starea de Urgență… Proba o sacoșă fără mânere!

M-am aplecat s-o ridic, că-i dădusem cu ușa-n cap la intrare! M-a privit înduioșător, că-i dăduseră lacrimile de durere și, pe un ton cald, emoționant, mi-a amintit de toți strămoșii mei și de cei ai gintei latine, slave, cumane, de goți, de vizigoți, de ostrogoți și chiar despre gepizii care veniseră cu soțiile, cu ge…pizele!!!
Și, ca să-mi repar greșeala, am invitat-o să petrecem Învierea a doua împreună. Spre surprinderea mea, și după încă un rând de înjurături… la adresa guvernului, a Parlamentului și a domnului Streinu-Cercel a acceptat!!! (Soneria.)
A venit! Am emoții! Da… Da, să merg la ușă să-i deschid.
Acum, acum!

Domnișoara Diana, cu o sacoșă imensă. Domnul Vasile, plin de afecțiune, o conduce la masă, îi trage scaunul… Uitându-se la ceas, trage de scaunul mai mult decât trebuie fapt pentru care domnișoara Diana dădu cu curul de parchetul din lemn bambus, cu grosimea de 8 centimetri! Parchetul, bineînțeles!

– Vai, iertați-mă, îngăimă sfios-pierdut! Sunt așa de emoționat… N-am… N-am vrut. Vă rog! Vă rog, adunați-vă de pe jos (!) și luați loc pe scaun!!! Să vă scutur un pic!…
– Lăsați! Au mai încercat și alții, dar n-a ieșit nimic!!!
– Îmi cer scuze!
– Domnule!
– Vasile. Domnișoară…
– Diana! Încă domnișoară. Și încă sunt supărată, dar puteți să mă apelați cu duduie!
– Cu „duduie”?!
– Pentru că din cauză de motiv de apelare elevată!!!
– Ah, duduie! M-ați lovit în plexul lunar! Că-n cel solar nu pot pentru ca să spun, căci este aproape noapte!!!
– „Noaptea ca hoții”!
– Duduie, mi-ați făcut o mare bucurie acceptând invitația de a petrece această noapte magică alături de mine.
– Adică, nu mai vine nimeni?!
– Este clar că nu! Dumneavoastră, cu prezența divină, umpleți tot decorul!!!
– Ei, a fost cu Starea asta de Urgență, am mâncat un pic mai mult!!! Dar e bine că nu vine mai multă lume pentru că eu sunt emotivă de felul meu și nu mă pot dezbrăca de față cu mai mulți invitați!!!
– Să vă… Să vă dezbră… Domnul Vasile își desface nodul de la cravată și doi nasturi de la cămașa de mire, moștenită de la fratele lui mai mare.
– Da, pentru că este cald la dumneata. De aceea, te rog să-mi iei această „pererină”!
– „Pererină”!
– Ia-o și pune-mi-o…
– Ce să… Cum?! Poftim?!
– Ia-o și pune-mi-o undeva în șifonier!
– Ah, da! Imediat.
– Mulțumesc!
– Heee! Paștele… Ce sărbătoare frumoasă, nu?!
– Domnule, unde-ți sunt ouăle?
– Ouăle!?… Ouăle…
– Roșii!
– Păi, da, roșii, cum altfel!?
– Păi, adu-le, pentru că nu se poate Paște fără ouă roșii… Fără să ciocnim….
– Sigur! Ouăle! Aaa… Acum, vine băiatuuu!…

Domnul Vasile iese pentru a îndeplini dorința preafrumoasei domnișoare, în fine, așa și așa, frumoase, dar cum era singura din apartament, ne vom referi doar la prezența ei, posibil, agreabilă!!!

– Sper ca fraieru’ ăsta să fie mai distractiv decât cel de-al patrulea meu soț, spuse dintr-o suflare domnișoara Diana privind cu ochii fix în tavanul proaspăt pătat de o muscă!
Of, Doamne, că tare greu mai este după divorț! Mai am un pic și-l egalez pe Tăriceanu. O să-mi fie mai greu în Senat, deh! Glumeam!
Că tare greu mai este să fii singură. Noroc că l-am văzut pe fraier cum intră-n magazin, m-am aruncat cu umăru-n ușă și m-am tăvălit pe jos de durere!!! A pus botu’ fraieru’. Bine, am tras și niște înjurături… Pentru impresie, să fie veridică treaba.
Bărbații ăștia! Cum văd o gambă, un șold, un cur mai săltăreț și un sfert de sân… Gata, pe spate! „Second-hand la mâna doua”!!!
Ah, și-i așa de cald! Sper să aibă ceva de tras la măsea, că mă arde esofagu’ pe gât!!!
Și la ce pofte am eu… Cam săracă masa… Sper că deocamdată.
Revine domnul Vasile cu un platou plin cu nouă (!) ouă roșii.

– Vai, ce frumoase sunt?! Și-s așa de ovale, exclamă cu ochii mijiți domnișoara Diana!!!
– Ovale, daaa… Fundul găinii!!. Probabil că de acolo!!!!
– Sper că sunt de găină crescută la sol, de la mama „puiului fericit” (!), că eu nu servesc altceva!!!
– La sol, desigur.
– Mda!
– Pot să iau loc?
– Ia vedeți, puteți?
– Mersi! Heee!… Frumoasă vremea de afară, nu?
– De afară… Mda… Și călduroasă.
– Călduroasă, pentru timpul ăsta! 28!
– Ce 28?! De centimetri sau ce?!
– 28 de grade, domnișoară! La umbră!
– Ah, despre umbră era vorba.
– Pentru că primăvara este și umbră!
– Dar este și soare… Ziua!!!
– Ziua, da. Bine, și iarna este soare, tot ziua, că nu pleacă nicăieri, dar îl vedem mai rar și mai puțin.
– Nu pleacă, da. De fapt, noi ne învârtim în jurul său.
– Duduie, că ne-nvârtim, ca-ntr-o căldare!, de la una la alta… Nu mai bine dăm un „cioc”!
– Poftim?! Domnule!…
– Să ciocnim ouăle!
– Ah, da! Dar dă dumneata primul, că ești bărbatu’… Cum s-ar zice!!!
– Hristos a înviat! Cioc!
– Vai, domnule, dar ce puternic ești!? Câtă determinare!? Câtă forță înglobată!? Câtăăă…
– Câtă?
– Ai dat cu atâta avânt și patos că am crezut că mă urăști!
– Ah, nici vorbă. Din cauza emoției. Uite, luați-l pe-al meu. Eu am mâncat și anul trecut!!! Și cu ce vă ocupați, dacă nu sunt prea indiscret la acest moment magic?
– Ah, eu?!
– Păi, da!
– Eu… Eu, în general și în timpul liber fac cumpărături! Îmi place la nebunie să mă zgâiesc printre rafturi!!!
– Aveți studii pentru asta?
– Oh, da!
– Iar acum… Acum, sunteți într-un fel de vacanță?
– Exact. Domnule, vorbim, vorbim… Dar când aveți de gând să scoateți mielu’? Aceasta este una dintre întrebări! Că și Hamlet avea mai multe!!!
– Hamlet? Ah, mielul?!
– Mielul!
– Mielul!!! Eee… E fierbinte.
– Așa-mi place! Să trosnească de sănătate!!!
– Păi, e mort… Că e la cuptor!
– Cum s-ar zice: sunteți un „gospodin” veritabil! Dar nu-mi turnați un pic de șampanie?! Să dezghețăm atmosfera, să ne facem urări, alea-alea…
– „Alea-alea”… Scuze! Domnul Vasile, desface șampania și umple cupele.
– La mulți ani și Hristos a înviat!
– De acord cu dumneavoastră, dar nu mă pupați? Așa se obișnuiește la caz de sărbătoare…
– Da, dar nu… Adică, nu se cade. Eu sunt mai rușinoasă… Nici nu ne cunoaștem prea bine…
– Totuși, au trecut ditamai (!)10 minute!!!
– Deja? Eu… Nu știu… Bine, ceva protocolar… Domnișoara Diana, cu o eleganță neașteptată, îl pupă pe obrazul stâng, aruncându-și din nou privirea în tavan, acolo unde musca ucisă lăsase o dâră lungă gri-cenușie!!! La mulți ani, domnu’ Vasile!
– Protocolar, cum altfel? Doar cu un pupat… Și ăla în vânt…
– Domnule, dar ce bărbat curajos sunteți?!… Nu le aveți cu distanțarea socială, e clar!!!
– Sunt?
– Așa ar trebui!
– Mă rog!? Eu voiam să spun că, pentru a reuși în viață, trebuie să te lupți, să te zbați, să faci compromisuri…
– Da, dar nu orice fel de compromisuri.
– Duduie… Ochii vorbesc, nu-i așa?
– Depinde de dioptrii!
– Duduie, timpul…
– Poate că aș putea încerca…
– Timpul, duduie, lucrează în defavoarea dumneavoastră.
– Ziceți?
– Zic că nu mă doare gura! Moment în care, domnișoara Diana se repede, îl ia în brațe, îl culcă pe masă printre pahare și platouri, îi pune un genunchi peste picioare și îi trage un sărut prelung. Domnul Vasile se dezmeticește cu greu, scărpinându-se în urechea dreaptă.
– Cam așa… Cam ăsta ar fi, exclamă rușinată (!). Adică, știți, eu sunt mai timidă, de fel și nu aș putea să… Adică, n-aș îndrăzni…
– Du… Du… Duduie… M-ați… M-ați uluit. Nu mă așteptam să… să… Ce să mai…
– Să ciocnim pentru noi!
– Pentru noi, da, că nu mai este nimeni pe aici!!! Sănătate, că-i mai bună decât toate!
– Așa este, dagă domnule Vasile! Și? Și ce avem de „potolit”?
– În primul rând, emoțiile. Pe ele trebuie să le potolim!
– Eu mă refeream la stomac. La „potol”…
– Ah, iertați-mă, duduia Diana! Avem mielu’. Mielu’ la cuptor, cum v-am mai spus… Drob, stufat, ruladă, coaste la grătar, chiar și un borș de mieluț… O oală mare de 20 de litri… Cozonaci, pască, rulouri cu cremă de vanilie, savarine…
– Oau, savarine!
– Cu frișcă naturală!
– Domnule, ești adevărat!!! O adevărăciune… Cum se spune la noi în Pantelimon.
– Dacă se spune… Se spune. Mama mea, ea le-a gătit.
– Bine-a făcut! Păi, eu zic să-ncepem cu mielu’!
– Să-ncepem!
– Bagă-l!
– Ă?!
– Adu-l, ce stai de piatră?!
– Mielu’, da. Vine, băiatuuu!… Și iese.

Domnișoara Diana, rămasă singură, ia câteva ouă și le bagă în sacoșă.

– Patru ouă!… Să fie, ca să se găsească și să nu se risipească!!! Și vedem ce-o mai fi!?

Vasile revine cu o tavă mare pe care se află o pulpă de miel aburindă.

– Vai, domnule, ce bulan (sic!) frumos prezintă animalul!!! Și cu câtă grație îl etalați!? Ați făcut balet?
– Nu, doar un pic de filatelie!!! Mielu’ este înăbușit în sos de vin – Tămâioasă Românească!
– Dar vin de băut, că mă arde delicat pe gâtlej… O fi de la șampania franțuzească!!!
– Mai încape vorbă, duduie!? O damigeană de 50 de litri.
– Atunci… La atac, pui de dac!!!

Cei doi mănâncă, ciocnesc paharele, se privesc îndelung și oftează…

– Domnule…
– Vasilică, așa îmi spune mămicuța.
– Ah, ce haios! În Ajunul Anului Nou… Știi, umblă unii cu mielu’: „Puneți mâna pe Vasilică!” „Puneți mâna pe Vasilică!”
– Doamne-ajută cât mai repede!
„Vasilică cu noroc!”
– Cacofonie!
„…Puneți mâna pe Vasilică, pân’ la anu’ nu se strică!; Doar Vasilică, te face ginerică!”
– Vai, domnișoară, vorbiți în rime!? Flick-Domnul Rimă este mic copil pe lângă dumneavoastră!!! Dar dacă va fi să fie… Eu sunt predispus!!!
– Când eram mai tinerică, și eu am umblam cu „Vasilică”!!!
– Experiența contează într-o relație!
– Da?! Domnu’ Vasilică! Domnu’ Vasilică! Dar vinul… Vinu’, că se alunece!
– Ca s-alunece! Vine băiatuuu… Domnul Vasile alunecă spre ieșire. Iese.

Între timp, domnișoara Diana rupe o halcă din miel și-o bagă în sacoșă.

– A alunecat deja! Poartă-n casă, șase-șase!!! Fraged ca sutienu’ de mătase!!! Să fie, ca să se găsească și să nu se risipească!!! Și vedem ce-o mai fi!? Să vină prostu’ odată!

Domnu’ Vasile, chinuindu-se cu damigeana, cu greu, o proptește lângă masă.

– Domnu’ Vasilică… Ești un bărbat dotat, pe cuvânt! Chiar super dotat.
– Se vede?!
– Cum să nu se vadă?! Că doar e lumina aprinsă!!!
– Atunci să aduc și drobu’…
– Adu-l!
– Și stufatu’?
– Și stufatu’!
– Vine băiatuuu!… Și domnul Vasile ieși din nou.

Domnișoara Diana scoate o sticlă-pet de 2 litri și un furtun din sacoșă prin care trage vinul din damigeană, umple sticla și o ascunde repede în sacoșă. Stă un pic și… mai scoate două sticle și le umple, după care, cu mare greutate, le bagă în sacoșă.

– Să fie, ca să se găsească și să nu se risipească!!! Și vedem ce-o mai fi cu fraieru’ ăsta!?

Domnul Vasile revine cu trei platouri.

– Miroase?!
– Se simte de la o poștă! Dar mai stai jos, c-oi fi obosit! Să ciocnim un pahar de Tămâioasă!
– Acuma, toarnă băiatu’!
– Aia se numește denunț!!!
– Aia… Ce?!
– Lasă, toarnă să ne-nveselim! Pentru tine, Vasilică, pentru că ești o scumpete mică!
– Sunt așa de bucuros, că v-am întâlnit, duduie! Abia aștept să… Să ne cunoaștem mai bine! Săăă… Mai în amănunt, vorba aia!
– Păi, da, păi cum?!

Cei doi petrec. Ora 1:00 spre 2…

– Duduia… Că nu v-am uitat numele?…
– Exact!
– Exact. Deci, cum spuneam… Duduie scumpă, cred că m-am… M-am cam făcut! Am eu bănuiala asta…
– Atunci, ar merge cozonacul și prăjiturile!
– Că bine… Hâc! Că bine zici!

Domnul Vasile se ridică și iese ocolind masa de două ori.
Domnișoara Diana, profită, încă o dată, de lipsa domnului și pune direct, cele trei platouri, cu drob și stufat în sacoșă.

– Așa! Să fie, ca să se găsească și să nu se risipească!!! Doamne, ia uite cât s-a făcut ceasul!?

Domnul Vasile apare împleticindu-se.

– Am… Of! Am adus cozo… Cozonacul și… Hâc! Și sava…
– …rinele!
– Când este vorba de frișcăăă… Hop și duduia cu gura cât gu… Cât Gutuia!!!
– Ușurel! Acum, că ne-am cunoscut mai bine…
– Așaaa…
– Este cazul să mai ciocnim un pahar în cinstea dumitale, domnule Vasile!
– În cins… Duduie, pe cuvânt… Pe cuvânt de n-am devenit cel mai… Cel mai cinstit locatar din bloc!!! Domnu’ Vasile scutură damigeana și exclamă surprins: Ia, uite! Mamă, am băut deja 10 litri!!! E clar. Sunt mangă.
– Să bem de dragul meu! Cei doi ciocnesc de mai multe ori. Domnul Vasile începe să se legene și să-i cadă capul pe masă!
– Heee!…
– E clar, l-am făcut pe fraier. Numai bine, să am ce pune pe masă cu iubițelul meu! Îl sun să-i spun să vină să mă ia.

Domnișoara Diana tastează. Domnul Vasile, ridică brusc capul de pe masă.

– Te rog să nu vorbești cu iubitul. De asemenea, te rog să scoți tot ce ai pus în gentoiul ăla… Și, pe rând, să mă servești ca pe un prinț! Să sărbătoresc și eu Paștele!
S-a înregistrat totul pe cameră și este stocat în memoria computerului. Te vedeam de la bucătărie… Am vrut să sun la 112…
– Aoleu, domnu’ Vasilică! Vă rog, nu-mi faceți asta!
– De bună voie și nesilită de nimeni… Zi după mine!
– Doamne, cu ce-am păcătuit? „De bună voie și nesilită de nimeni…” Vă iau în căsăto…
– Nu, că nu m-am tâmpit! De bună voie și nesilită de nimeni, îl voi servi pe domnu’ Vasilică toată noaptea de Paști și încă alte două săptămâni…
– Și încă alte două săptămâni?! Cum așa?!
– Mi-am luat concediu după pandemie, că sunt prea odihnit!!!
– Am înțeles! De când cu DNA-ul ăsta, în România, s-a dus dracu’ șmecheria!!!
– Duduie, de Paște se mai întâmplă și minuni!!! „Să fie, ca să se găsească și să nu se risipească”!!!
Și domnișoara Diana nu numai că îl servea pe domnul Vasile, dar îi băga mâncarea în gură, îi ducea paharul la buze, îl ștergea șăgalnic, dansa din buric, îi făcea masaj…
Domnu’ Vasile… Vasile, fiind de fapt, un pseudonim, fericit și asimptomatic, picior peste picior, o ciupea, când și când, de cur pe domnișoara Diana și își imagina ziua când, în ședința de guvern, propunea concedierea domnului Yasser Arafat! Pardon, Raed Arafat!!!!

Final?

Leave a Reply