PASTILA DE FERICIRE

De Eugen Matzota

Științe oculte

„În învățăturile esoterice, cele mai transcendentale concepții ale Universului și mistere, ca și cele mai (aparent) materialiste speculații se găsesc reconciliate, deoarece aceste științe îmbrățișează întregul domeniu al evoluției de la Spirit la materie.”

— H.P. Blavatsky, Doctrina Secretă , Vol. I, p. 610

Științe clasice și oculte

Științele oculte pornesc de la ideea că toate fenomenele sunt manifestarea Vieții, Viața Unică din Univers, care trece dincolo de aparențele simțurilor noastre.

HP Blavatsky spune:

Științele oculte nu sunt, cum sunt descrise în Enciclopedii, „acele științe imaginare ale Evului Mediu care sunt legate de acțiunea presupusă sau influența calităților oculte sau a puterilor supranaturale, ca alchimia, magia, necromanția și astrologia,” pentru că sunt științe reale, actuale și foarte periculoase. Ele propovăduiesc puterea secretă a lucrurilor din Natură, dezvoltând și cultivând puterile ascunse „latente în om,” dându-i avantaje extraordinare asupra oamenilor ignoranți.1

Unul dintre primele semne că știința poate confirma ceea ce știința ocultă deja spusese, este descoperirea elementului radiu cam când apare și Doctrina Secretă. Trebuie să amintim că alchimiștii din Evul Mediu vorbeau deja de transmutația elementelor.
Care este diferența dintre ocultism și Teosofie, prin ce se distinge un ocultist de un teosof, acestea sunt lucruri pe care le putem găsi într-o altă carte a HP Blavatsky, Cheia Teosofiei:

Un om poate fi cu adevărat un bun teosof, înăuntrul sau în afara Societății, fără a fi în nici un fel un ocultist. Dar nimeni nu poate fi un adevărat ocultist fără a fi un adevărat teosof; altfel nu ar fi decât un simplu magician negru, fie conștient, fie inconștient.2

Probabil că știm ce este știința clasică, dar ce poate fi cea ocultă?
Doar privind la numele său, ne pare a fi ceva magic. Iar acest lucru, pentru mulți dintre noi, nu constituie cine știe motiv de încredere, vorbind eufemistic.
Să vedem ce spune HP Blavatsky despre acest lucru:

Știința secretelor naturii — fizice și psihice, mentale și spirituale; numite Științe Hermetice și Esoterice. În Vest, poate fi numită Kabbala; în Est, misticism, magie, și filosofie Yoga.3

Ca să înțelegem că există adevăr și dincolo de ceea ce omul aude, vede, miroase, gustă sau simte ne trebuie ceva mai mult decât o minte deschisă. Ar trebui să fim pregătiți să acceptăm că nu putem înțelege tot ceea ce ne prezintă știința ocultă, și acest lucru poate fi greu.
Pare cam ciudat și parcă neștiințific să vorbești de ceva ce practic nu există pentru om. Pentru că, la urma urmei, ceea ce omul nu vede și aude aparent nu există.

Omul, cu o capacitate relativ limitată de înțelegere, nu poate în mod normal percepe sau atinge lumi mai înalte decât cea fizică în care trăiește. Mai mult, există lumi pe care nici nu le poate concepe!

Există o rațiune pentru aceste limitări. Cum ar fi să percepi sunete dincolo de gama de 20-20.000Hz, să trăiești într-o furtună de sunete. La fel, omul nu vede în infraroșu, dar asta nu-i afectează existența în lumea fizică.
Experiența noastră de zi cu zi ne demonstrează că există o realitate și dincolo de lumea umană, dacă putem spune așa. Sunt sunete pe care le pot auzi doar câinii. La fel, există lumină pe care ochiul uman o poate vedea doar cu tehnologii de vedere de noapte.
Și tot așa, exemplele pot dovedi că omul nu e chiar așa de similar cu Creatorul, fiind limitat în capacitate și înțelegere. Există și ceva speranțe, totuși… puterea umană de înțelegere poate fi crescută, dar acest lucru nu poate fi făcut decât prin mijloace spirituale, prin meditație și concentrare.

Salvarea aparențelor

Există în ultimul timp o dezbatere în filozofie între așa-numiții realiști și anti-realiști despre țelul științei, mai exact a celei clasice.
În primul rând, lucrurile sunt foarte dificil, dacă nu imposibil de clarificat, datorită liniei fine de demarcație dintre știința clasică și cea ocultă. Să vorbești despre cuarci și să ți-i imaginezi e ca și cum ai vorbi de Dumnezeu. Această situație s-ar putea schimba în viitor, dar acum, nimeni nu poate spune, „da, am văzut niște cuarci, sunt tare simpatici, foarte normali!”

Mai mult decât asta, avem această discuție despre ce face, de fapt, știința. Are de gând să ne ofere răspunsuri, diferite din când în când, sau țelul științei este găsirea adevărului?

Sunt două opțiuni aici.
Una are de-a face cu așteptările noastre precum că știința ne-ar aduce o poveste adevărată despre orice fenomen. Aceasta înseamnă a găsi Adevărul. Cealaltă, care e mai ciudată, cel puțin așa mi se pare mie, ar fi că știința pur și simplu are ca țel să ne ofere o descriere exactă și o analiză a oricărui fenomen experimental. Aceasta se numește ”salvarea fenomenului”.

Și aceasta este o practică veche, de vreme ce Ptolemeu presupunea că planetele se mișcă de-a lungul epiciclurilor, de exemplu, chiar dacă știa că aceasta nu este în mod necesar o descriere adevărată.

Pe scurt, el doar încerca să salveze aparențele, salvând fenomenul.
Ideea „salvării fenomenului” vine de la cartea publicată la începutul secolului XX de filosoful francez Pierre Duhem. El dă exemplul lui Copernic, care fusese influențat de Cicero:

Sub influența acestei sugestii, am început să mă gândesc singur la mișcarea Pământului. Părea o noțiune absurdă. Mai știu că predecesorului meu i s-a dat libertatea de a–și imagina tot felul de cercuri active pentru a salva fenomenele cerești. De aceea, m-am gândit c-aș avea dreptul de a experimenta la fel, aș avea dreptul la încercarea de a vedea dacă, prin atribuirea unei anumite mișcări Pământului, aș putea fi în stare să găsesc demonstrații mai solide ale revoluțiilor sferelor cerești decât acelea lăsate de predecesorii mei.4

Și, doar ca să vedem unde-a ajuns dezbaterea aceasta, să vedem ce spune despre acest lucru filosoful Bas Van Frassen, inventatorul „empiricismului constructiv”:

Rolul științei este acela de a crea teorii care sunt folositoare în producerea unor previziuni în lumea observabilă.4

După părerea sa, știința nu trebuie să fie adevărată.
Iar scopul științei este pur și simplu acela de a ne oferi teorii care sunt adecvate empiric.

De ce sunt științele oculte diferite?

Aceste științe sunt, și au fost de mult timp, ascunse vulgarului, pentru foarte bunul motiv că nu vor fi niciodată apreciate de clasele educate egoist, care ar da o folosință spre profitul lor, și astfel ar schimba știință Divină în magie neagră, nici către needucați, care nu le-ar înțelege.5

Ceea ce-ar putea fi neobișnuit, poate, de la bun început, este limbajul, deoarece cel ocult este cu adevărat cumva dificil de înțeles pentru cel neinițiat. Pe de altă parte, nici limbajul folosit în lucrările științifice clasice nu poate fi imediat înțeles de oricine.
Mesajul științelor oculte este unul ermetic și H.P.B. explică folosirea sa, cumva simbolic, „accesibil doar celor ce sunt profund versați în alegoria orientală și frazeologia sa în mod special obscură”6:

La urma urmei, „jargonul” nostru este o necesitate dublă — (a) pentru a descrie clar acele fapte celui care este versat în terminologia ocultă; și (b) pentru a le ascunde profanului.7

Rudolf Steiner9, care a părăsit S.T. spre a forma Societatea Antroposofică, a publicat multe cărți despre științele oculte. Într-una dintre aceste cărți, Die Geheimwissenschaft Im Umriss10, publicată în 1910, Steiner spune scurt „Știința Ocultă este antiteza Științei Naturale”.11

[…] Știința ocultă […] este folosită pentru conținutul acestei cărți. Acest termen poate trezi în diverși indivizi din zilele noastre sentimente de cel mai contrar caracter. Pentru mulți, are ceva respingător; trezește derâdere, zâmbete de milă, poate dispreț. Acești oameni își imaginează că acest mod de gândire astfel desemnat poate fi bazat doar pe visare leneșă, fantastică, care stă în spatele unei asemenea „presupuse” științe care poate doar ascunde impulsul de a reînnoi tot felul de superstiții care sunt evitate în mod corespunzător de către cei care înțeleg „adevăratele metode științifice” și „purul demers intelectual.”12

Revenind la cartea de bază a Teosofiei, Doctrina Secretă , am putea sublinia că însăși H.P.B. pune accentul pe faptul că, în principiu, nu există un conflict real între cele două științe, ocultă și exactă, așa cum o numește ea:

„Numai atunci când exponenții ardenți, trecând peste limitele fenomenelor observate în scopul de penetra arcanele Ființei, încearcă să smulgă formarea Kosmosului și forțelor sale vii din Spirit, și atribuie totul materiei oarbe, ocultiștii susțin dreptul de a contesta și repune în discuție teoriile lor.”13

Chiar și cei mai importanți oameni de știință din fizică, mai ales din cea cuantică, ca Max Planck, recunosc imposibilitatea cunoașterii fenomenului sau procesului din care faci parte.

Acesta este problema observatorului, care poate fi un om ce urmărește un eveniment, și care, doar prin observare, influențează fenomenul!
Așa cum este mai departe precizat în Doctrina Secretă această „știință exactă” are în mod clar limitările sale în capacitatea de a descoperi secretele Universului:

Știința nu poate, chiar prin natura lucrurilor, să dezvăluie misterul Universului din jurul nostru. Știința poate, e adevărat, să strângă, să clasifice și să generalizeze asupra fenomenelor; dar ocultistul, argumentând pe baza datele metafizice admise, declară că exploratorul îndrăzneț, care poate proba cele mai tainice secrete ale Naturii, trebuie să transcendă limitările înguste ale simțurilor, și să transfere conștiința sa în regiunea noumenală și sfera cauzelor primare. Pentru a face asta, trebuie să dezvolte calități care sunt somnolente – salvate în câteva rare și excepționale cazuri — în constituția mlădițelor prezentei noastre Rasă-Rădăcină, a Cincea, în Europa și America.14

Teosofia și știința

Teosofia, spre deosebire de alte școli sau sistem de gândire, cum ar fi Zen, de exemplu, nu e doar una dintre căile spre Sinele Interior, drept care se potrivește oricui, în orice cultură ar trăi. Ea vorbește despre ceea ce e dincolo de realitate fizică, despre planuri, despre ființe invizibile ochiului fizic, intrând aparent în conflict cu știința clasică.
Teosofie nu se poate afla într-o situație atât de rea cum este cea a Atotputernicei Biserici când se descoperă fără drept de tăgadă că a răspândit idei false. Cât de mult au suferit oamenii de știință care au spus că Pământul nu e plat și se învârte în jurul Soarelui, nu vice-versa, doar Copernic sau Galilei ar putea ști.
Învățăturile teosofice, spre deosebire de cele creștine, formează o tradiție care tratează lumea în mod natural, nu doar pe cea fizică, dar și pe cele superioare de asemenea: cea astrală și mentală, printre altele. Aceste învățături nu se opresc la anumite concepte morale. A propovădui doar concepte morale nu e de condamnat în sine, dar e insuficient spre a crea o imagine coerentă a Universului.
Știința clasică are abilitatea de a folosi cu ușurință descoperiri dintr-un anumit domeniu într-unul complet diferit. Descoperirile mecanicii cuantice au permis o mai bună înțelegere a originii Universului.
Mai mult, ceea ce face știința este predictibil, controlabil și repetabil. O societate bazată pe rezultatele cercetării științifice este în mod clar pragmatică, efectivă, acționând predictibil și așa cum este de așteptat.

Multe teorii științifice sunt mai mult presupuneri care, într-un final, pot sau nu să fie confirmate. Numai faptul că apar mereu noi teorii ne oferă ideea fragilității celor vechi, indicând perfect predictibil, adică științific, că acele teorii pot fi mereu aruncate în lada de gunoi a istoriei.

Marele fizician Max Planck, laureat al Premiului Nobel, spunea în deplină cunoștință de cauză:

Un adevăr științific nu triumfă convingând oponenții săi și făcându-i să vadă lumina, ci mai degrabă deoarece ei mor până la urmă și crește o nouă generație familiară cu el.15

Spre deosebire de aceste descoperiri științifice, adevărurile teosofice rămân la fel de mii de ani și, atenție, din când în când, știința vine să le confirme. Când n-o face, putem spune că o poziție comună nu a fost atinsă datorită progresului insuficient al științei clasice.
Chiar dacă pare că știința a ajuns suficient de departe pentru a confirma adevăruri teosofice de mii de ani, totuși, știința clasică pune accent pe materie, neglijând progresul spiritual, și acest lucru nu ajută la progresul mai rapid.

Puțini oameni de știință au curajul să spună lucrurilor pe nume, cum o face Max Planck, când este vorba de probleme legate de forța care stă în spatele a ceea ce numim sisteme fizice, materiale:

Ca un om care și-a dedicat toată viața științei cele mai clare, studiului materiei, pot să vă spun, ca rezultat al cercetării mele despre atomi: Nu există materie ca atare. Toată materia își are originea și există numai în virtutea unei forțe care aduce particula unui atom la vibrații și menține acest extrem de mic sistem al atomului laolaltă. Noi trebuie să presupunem în spatele acestei forțe existența unei minți conștiente și inteligente. Această minte este matricea întregii materii.16

1 Blavastky, H.P., The Key to Theosophy, London, 1889, p.25-26
2 Idem, p.25
3 Blavastky, H.P., The Key to Theosophy, London, 1889, http://www.phx-ult-lodge.org/aKEY.htm#o
4 Duhem, Pierre, To Save the Phenomena, AN ESSAY ON THE IDEA OF PHYSICAL THEORY FROM PLATO TO GALILEO, University of Chicago Press, 2015, p. 63
5 Byrne, Peter, Why Science Should Stay Clear of Metaphysics. Meet the philosopher who revived anti-realism. 2016, http://nautil.us/issue/40/learning/-why-science-should-stay-clear-of-metaphysics
6 Ibid.
7 Blavastky, H.P., The Secret Doctrine, London, 1888, 1:106
8 Ibid.
9 Rudolf Steiner (1861 – 1925), pe numele său complet Rudolf Joseph Lorenz Steiner este cunoscut ca fondator al antroposofiei. Pe lângă aceasta, el a fondat pedagogia Waldorf, punând, de asemenea, bazele agriculturii biodinamice şi al medicinei antroposofice
10 Steiner, Rudolf, Ph. D., An Outline of Occult Science, AnthropoSophic Press, New York, 1922
11 Ibid. http://wn.rsarchive.org/Books/GA013/English/AP1972/GA013_pref1925.html#sthash.2lqLs4NT.dpuf
12 Ibid., p.15,
http://wn.rsarchive.org/Books/GA013/English/AP1972/GA013_c01.html
13 Blavastky, H.P., The Secret Doctrine, London, 1888, 1:477-9
14 Ibid., 1:477-9
15 Wissenschaftliche Selbstbiographie. Mit einem Bildnis und der von Max von Laue gehaltenen Traueransprache. Johann Ambrosius Barth Verlag (Leipzig 1948), p. 22.
16 Das Wesen der Materie [Natura materiei], cuvântare la Florența, Italia (1944) (din Archiv zur Geschichte der Max-Planck-Gesellschaft, Abt. Va, Rep. 11 Planck, Nr. 1797)

Leave a Reply