Traducerea: Oana Glasu

Poetul

De Besnik Mustafaj

BESNIK MUSTAFAJ s-a născut în 1958. A studiat Facultatea de Limbi Străine, secția – franceză, în cadrul Universității Tirana. În decembrie 1990, s-a alăturat protestelor studenților care au dus la răsturnarea dictaturii. A fost cofondator al Partidului Democrat și parlamentar încă de la primele alegeri libere din martie 1991. A continuat cariera politică până în aprilie 2007 când a demisionat definitiv pentru a se dedica în totalitate scrisului. A deținut diverse responsabilități publice, printre care ambasador al Republicii Albania în Franța și ministru de externe. Este autorul unei vaste opere care cuprinde: romane, poezii, eseuri, piese de teatru, povești și scenarii. După Ismail Kadare este cel mai tradus și apreciat scriitor albanez din lume. Unele dintre romanele sale, printre care (Vera pa kthim) „Vară fără întoarcere”, au devenit filme. Romanul „Vară fără întoarcere” a fost tradus în limba română de Luan Topçiu și publicat la Editura Junimea.

(Prezentare și traducere: Oana GLASU)

Poetul          

Poetul este astăzi unde l-a dorit Platon, alungat din oraș
Fără nicio hotărâre judecătorească, fără decret judiciar, fără linșare publică.

                                                                                Venind dintr-o altă lume,
asemănătoare cu lumea noastră și în același timp altfel,
O lume în care Darwin nu mergea cu nava sa Beagle,
În care evoluția nu este întrupată prin transformarea
Labelor din față ale maimuței în mâini.

Poetul se învârte în jurul orașului, palid,
tot sângele său s-a evaporat prin răni invizibile.
Nimeni nu-l întreabă de unde a venit
cum nu este întrebat nici soldatul învins în bătălii străine.

El, deci, poetul, se plimbă în jurul orașului, palid, murmurând:
„Ce este această amintire
                             care avea forma
                                                          acestei forme? ”[1]
Nimeni nu îl întreabă în ce limbă vorbește.
Memoria lui este inutilă.

Poeti

Poeti është  sot aty ku e desh Platoni, i përjashtuar nga qyteti
Pa ndonjë vendim gjykate, pa dekret gjyqsor, pa linçim publik.

                                                            Ardhur nga një botë tjetër,
e ngjashme me botën tonë e njëherësh tjetër,
Botë,  ku nuk ka shkuar Darvini me anijen e tij Beagle,
Ku evolucioni nuk mishërohet  me shndërrimin
E putrave të përparme të majmunit në duar.

Poeti sillet përreth qytetit, i zbehtë,
nëpër   plagë të padukshme është avulluar i gjithë gjaku i tij.
Askush nuk e pyet se nga vinte
siç nuk pyetet një ushtar i mundur në beteja të huaja.

Ai, pra poeti, sillet përreth qytetit, i zbehtë, duke mërmëritur:
“ Ç’është ky kujtim
                            që kishte formën
                                                         e kësaj forme ?” *
Askush nuk e pyet në ç’gjuhë po flet.
Kujtesa e tij është e panevojshme.

Atunci nu știam

Mi-am amintit cândva că mă jucam cu tine:
te aveam aproape și mă gândeam la altceva,
îți vorbeam total nepăsător
și râdem de focul buzelor tale,
de nerăbdarea ta de a mă întâlni.

De dimineața până seara, la marginea mării
Îmi aminteam (eh, îmi aminteam!) că jucam un joc,
așa, simplu, doar pentru a nu-l strica.

Atunci nu știam că mă jucam cu mine.

Atëherë nuk e dija

Dikur kujtoja se luaja me ty:
të kisha pranë e mendoja për tjetër,
flisja me ty krejt i shkujdesur
dhe qeshja me zjarrin e buzëve të tua,
me padurimin tënd për të më takuar.

Nga mëngjesi në mbrëmje, buzë detit
kujtoja (eh, kujtoja!) se luaja një lojë,
ashtu, thjesht, sa për të mos ta prishur.

S’e dija atëherë se luaja me veten.

Am pornit să te ajung

Tu ești acolo, vizavi,
lângă mine și din nou inaccesibilă
precum Luna.

Ca un cruciat am plecat să te ajung.
Nu vezi cât îmi este de greu?
De-o mână mă trage  Dante spre Iad,
de cealaltă Don Quijote spre …

Și nu știu unde ești tu.

 Ești Beatrice, ești Dulcineea?

Și totuși …

Jam nisur të të mbërrij

Ti je aty, përballë,
fare pranë meje dhe prapë e paarritshme
si Hëna.

Jam nisur të të mbërrij si një kryqtar.
Nuk e sheh ç‘zor po heq?
Nga njëra dorë më tërheq Dante drejt Ferrit,
nga tjetra Don Kishoti drejt…

Dhe s’di ku je ti.

Je Beatriçe, a je Dylqinjë?

E megjithatë…

Intersecția

Să spun pleacă acolo unde nu se pleacă,
pentru a te îndepărta de mine.
Să spun vino aici unde nu se vine,
pentru a fi lângă mine.
– …?
Da, se știe: lumea nu cunoaște alte limite
în afară de acolo și aici.
Unde este locul tău,
Dreptul tău de a fi cu mine?
Unde este locul meu,
dreptul meu de a fi cu tine ?!

Atât de mică
lumea,
într-adevăr,
atât de mică …

Udhëkryqi

Të them ik atje ku s’duhet ikur,
sepse ikur larg meje.
Të them eja këtu ku s’duhet ardhur,
sepse ardhur tek unë.
– …?

Po dihet: bota s’ka caqe të tjera
veç atje dhe këtu.

Ku është vendi yt,
E drejta jote për të qenë me mua?

Ku është vendi im,
e drejta ime për të qenë me ty?!

Kaq e vogël
bota,
vërtet,
kaq e vogël…

Eu și eroii


Eram eroi mici, foarte mari,
mult mai înalt decât trupurile statuilor lor.
Cresc
din ce în ce mai puțin
mă uitam la ei
de jos
Pe măsură ce am îmbătrânit, ne-am uitat față în față.

Se întâmplă ceva acum?
Eu sau eroii vom înțelege
care dintre noi este redundant?

Unë dhe heronjtë

Unë isha i vogël, heronjtë shumë të mëdhenj,
shumë më të lartë  se trupat e statujave të tyre.

Duke u rritur
gjithnjë e më pak
i shihja
nga poshtë
sa erdhi mosha u pamë sy më sy.

Çdo të ndodhë tani?

Unë apo heronjtë do e kuptojmë
kush nga ne është i tepërt?


[1] Vers din William Carlos Williams

Leave a Reply