De Lucian Cristian OANCEA

 

Hegemonia / Sighișoara / Centrul Spațial Prunariu

  • Proiectul Hermes mai întâmpină dificultăți tinere?
  • Tehnic, doar cele inerente. Probleme sunt în schimb la selectarea candidaților pentru echipaj. Inteligențele artificiale depline sunt foarte stricte. Exigența lor pare în unele cazuri paranoică. Din această cauză mulți dintre cetățenii noștri nu sunt acceptați.
  • Sunt de acord cu un japonez sau doi la bord. La fel și pentru celelalte blocuri. Dar din Hegemonie pleacă primul echipaj spre stele. Continuați în actualii parametri. Deng și Asimov pot fi dificili. Rezultatele lor au însă proba timpului. Deocamdată avem așa ceva. Alte chestiuni la ordinea zilei?
  • Ar fi explorarea planetei Mercur. Sub scoarță nimeni nu pătrunde cu adevărat. Programul se desfășoară în condiții ideale atâta timp cât vorbim despre simulări, aterizări și explorarea la nivelul solului. Nu reușim să ne recuperăm oamenii care au intrat în Mercur.
  • Nu e ceva urgent. Problema totuși mă intrigă. Soluții?
  • O creștere a bugetului e strict necesară. Iar unii au sugerat trimiterea de personal militar la fața locului.
  • Banii sunt un amănunt. Nimic nu generăm mai ușor. Nu văd soluția militară drept o opțiune viabilă în acest moment. Ai altceva în gând?
  • Oamenii de care ne putem dispensa și care sunt descurcăreți, Maestre.
  • Adică deținuți. Da, poate nu e rea idea.
  • M-am gândit la cei din Colonia Țepeș și nu doar.
  • Fii sigur că fac exact ce-ți dorești. Nu îi vreau umblând prin Sistem.

Centura de asteroizi / Colonia Țepeș / Închisoarea de maximă securitate a Hegemoniei

  • Doamnelor, domnișoarelor și domnilor. Ne prezentăm scuze că v-am deranjat din stază însă Hegemonia vă oferă posibilitatea de a fi voluntari într-un program spațial referitor la Mercur. Aveți ocazia unei excursii acolo…
    Entuziasmul este molipsitor. La fel și absența sa. Tăcerea fu lungă și grea. Apoi se găsi un filozof să o întrerupă. Un tânăr tuciuriu, evident de origine țigan, ridică mâna și apoi vorbi.
  • Care-i recompensa?
    Sala rămase mai întâi uimită, apoi izbucni în râs. Holograma autoritară din mijlocul lor zâmbi și ea din colțul buzelor.
  • Nici una. Doar că deocamdată voluntarii nu se întorc în stază.
    Două zile mai târziu Parpanghel împreună cu două colege și alți cinci deținuți plecă spre planeta artificială interzisă a Hegemoniei din Centura de asteroizi – Ariciul.

Ariciul / Centrul de pregătire prin simulare a misiunilor spațiale

  • Avem 39 de voluntari dalmațieni care sunt în parametri pentru Mercur. Dar câțiva tot pică simulările misiunilor. Heinlein tot insistă ca primul echipaj să fie format exclusiv din ei.
  • Lista e lungă?
  • Ar fi Ana1, Ana3, Elena, Parpanghel și Vasile.
  • Nu sunt suficienți. Mai găsește doi voluntari problemă și bagă primul pachet. Nu trebuie neapărat să fie toți cetățeni.

Simulările erau de obicei fără incidente. Nu și acum. Două morți definitive din partea personalului auxiliar în cadrul unei încercări de evadare a unui anumit senor Pena nu puteau fi trecute cu vederea. Așadar testele fură oprite, iar deținuții echipajului problemă informați că urma o simulare de tip Beta. Așadar posibilități ridicate de prăjire definitivă a creierului. Colac peste pupăză, senor Pena era comandantul operațiunii de această dată.

Diana, Inteligența artificială auxiliară a navetei spre Mercur îi trezi în acorduri de Eiji Nokawa… Dar din cei șapte membri ai echipajului nu se dezmeticeau toți.

  • Autentificare vocală, Parpanghel – secund al misiuni Mercur 309. Ce se petrece cu senor Pena și cele două Ane?
  • Autentificare acceptată, Parpanghel. Aveți comanda. Cele trei persoane au funcțiile vitale oprite definitiv. Cauze necunoscute. Aterizare la baza Racoviță Sud în trei minute.
    Aterizările directe în sudul planetei Mercur erau rare și neobișnuite. Furtunile de la intrarea în atmosferă erau aici periculoase, dar ei petrecuseră în somn indus acea etapă. Majoritatea misiunilor mergeau la unicul oraș de pe planetă realizat de francezi pe fundul unui crater situat Nord – Vechiul Lyon.
    Aterizarea fu fără probleme. Cei patru supraviețuitori se echipară rapid pentru exterior și ieșiră din navă pentru a da ochii cu gazdele lor. Comitetul de întâmpinare era subțire. Doar un militar și doi civili. Nici baza de acolo nu arăta a cine știe ce. Militarul ce îi întâmpină era cu zâmbetul până la urechi.
  • Colonelul Ursu. Horia Nicola Ursu. Bine ați sosit pe groapa numită Mercur. Misiunea dumneavoastră, dacă veți accepta să o efectuați, este să pătrundeți în peștera Hillal4 pentru patru km. Apoi veți intra în zona restrictivă doi. Minim două mile. Și vă întoarceți. Domnul Cristescu vă va conduce la ținta voastră.
  • Mulțumim. Si dacă nu acceptăm?
  • Nu vă aud bine. Repetați, vă rog.
  • Ceva sfaturi? replică Parpanghel.
  • Poate vă întoarceți. Atunci o să am.

Drumul spre Hillal4 nu era lung.
De călăuza lor, Cristescu, scăpară rapid după pătrunderea în cavernă. Nimeni nu era bucuros să rămână prea mult sub scoarța lui Mercur. Nici zonele sigure nu erau plăcute pentru veterani. Parpanghel activă canalul local de comunicare cu supraviețuitorii misiunii Mercur 309 – Elena, Vasile și Werner.

  • Dragilor, nu cred că suntem în simulare. Anele erau deja moarte, dar pe senor Pena l-am rezolvat eu.
  • Poate da sau poate nu. Simulările de misiuni spațiale sunt bune în aceste zile, zise Werner.
  • M-aș întoarce. Sau chiar ne-am putea întoarce toți, sugeră Elena. De ce sunt tâmpiți ăștia și nu trimit androizi. O inteligență artificială ar putea rezolva rapid nedumeririle găozarilor de pe Terra.
  • Io citesc documentația tehnică a unei situații noi. Aș sugera să o faci și tu data viitoare, spuse Werner. Compoziția planetei nu permite unele artificii tehnice.

Mutul grupului, Vasile, se prăbuși pe neașteptate. Casca lui Parpanghel îl informă că semnele sale vitale intraseră brusc pe 0. Și nici măcar nu ajunseseră la bifurcația situată la trei kilometri și 872 de metri.
Dar drumul era clar utilizat. Cineva se chinuise insistent să-l facă practicabil. Dar mult și divers echipament uman era abandonat.
“Ce păcat de atâtea aliaje nobile pe coclauri…” – filozofă în gând Parpanghel.
Pătrunseră în zona lor de țintă și continuară. Nimic nu se modifică în călătoria lor deocamdată. Și apoi scuturile personale ale costumelor fură lovite de arme energetice. Și orizonturile tuturor se întunecară.
Parpanghel reuși să mai gândească doar “Afurisită călătorie reală. Dacă…”.
Din umbră ieșiră patru mecanoizi cu forme de gorile care apucară cu delicatețe cele trei prăzi de astăzi.
Apoi pășiră în pereți.
Vânătoarea fusese bună.

Leave a Reply