AUTOPORTRET – ALTCULTURE MAGAZINE●66●2/2023
De IONEL UDRESCU
ECOULTOUR le mulțumește tuturor celor care sunt alături în lupta pentru educație și cultură!
Îți place? VINO CU NOI!
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
DEPARTE
Departe sunt de mine, de propriul meu destin,
Departe-I Dumnezeul la care să mă-nchin,
Departe sunt de viața la care am visat.
Sunt singur pe ostrovul eternului păcat.
În juru-mi curg puhoaie ducând spre omenire
Otrăvuri deghizate în sorți de fericire.
Blesteme și ocăruri în strai de sărbătoare
Se scurg pestilențiale și se oglindesc în soare,
Se ascund printre miresme, ca vânători rapace,
Pândind numai momentul prielnic să atace,
Să schimbe totu-n ură, în groază și teroare,
Cu moartea pe vecie lumina s-o-npresoare.
Eu, cel cu mintea scurtă și dorul meu de ducă
Am apucat-o primul pe panta cea caducă
Visând că spre noi piscuri cărarea mea apucă…
Dar se-nfunda în mlaștini, în cioburi de speluncă.
Ca mine mulți se lasă purtați de acest vârtej
Purtați de o himeră ce-i prinde-n al său mrej,
De unde nu-i scăpare, nici drumuri înapoi,
Ci numai spectrul groazei și al zilei de apoi.
Eu stau în depărtare pe ostrovul pierdut,
Departe sunt de mine, de tot ce am avut,
E ostrovul uitării și-i îmbâcsit de smog
E Dumnezeu departe, dar tot la El mă rog.
De IONEL UDRESCU
AUTOPORTRET
Sunt un om cu multe chipuri,
Nici eu nu știu cum mai sunt:
Suflet tânăr și-n răstimpuri
Un bătrân cu păr cărunt.
Pribegesc fără de noimă într-o lume ce m-apasă
Iubind totul înprejuru-mi, soarele și ceața deasă,
Mă-nfior de-al nopții farmec, și de-al zilei răsărit,
În amurg văd disperare, dar sunt tare fericit.
Iubesc flori și animale, ador tot ce este viu,
Totuși simt pe dinăuntru-mi doar durere și pustiu.
Sunt un om plin de contraste,
De iubiri și renunțări,
De dorințe de-a cunoaște,
Apt de „marile trădări”,
Și fidel până la moarte
Unor false provocări.
Stau alături în persoana-mi ca-ntr-un târg de vechituri
Vis, dezamăgiri și ură, ascensiuni și căzături,
Implicații temerare,
Teamă, spaimă și uitare,
Aspirații ancestrale
În mocirlă și duhoare,
Dragoste și consolare,
Bunătate și teroare,
Frumusețe și oroare…
Toate acestea eu sunt oare?
Și încă mai știu
Că-i un lan și-i un pustiu,
Că stau bunăoară
Un maldăr de vise,
O lacrimă amară
Și flăcări nestinse
Și pădurea
Și marea
Câmpiile-ntinse
În zări necuprinse…
Și umbra unui zâmbet de fată
Legată cu sârmă ghimpată…
Stau strânse grămadă în sufletul meu,
Și chiar de nu pare, acesta sunt eu.
LACRIMI ÎNSÂNGERATE
Din ochi îmi curg puhoaie, amare și sărate,
Ce par din altă lume, pâraie-nvolburate,
Sunt lacrimile mele ce curg însângerate,
În amintirea lumii și-a vremilor uitate,
Din colivia-mi strâmtă în care mă sufoc
Mai scot un ultim urlet, dar nu pot să mă-ntorc.
Azi, la final de viață trăită în huzur,
Am sufletul de piatră, iar părul mi-este sur,
Lipsit de sentimente-s față de cei din jur.
De suferința lumii, nu pot să mă îndur.
Credeam că am o forță de nezădărnicit,
Dar prea-s bătrân și singur, sărman nenorocit,
Și stau. Privesc în juru-mi. Nimic nu e la fel.
Nici eu care odată, adolescent rebel,
Luând în piept destinul, luptându-mă cu el,
Credeam că-ntreaga viață e doar un carusel
Menit să-mi facă pofte, plăceri nenumărate,
Iar din savoarea lumii gustam pe săturate.
Azi, existența-mi pare amară ca pelinul,
Prin vase sanguine curge vâscos veninul
Ce aduce doar durerea și chinul și suspinul…
Din cioburi și cenușă să îmi cârpesc destinul
Aș vrea, dar imposibil, nimic nu-i de făcut,
Iar trenul fericirii, eu îl declar pierdut.
Simt cum se scurge viața și simt spectrul pieirii…
Mai scotocesc cu groază în tainițele firii,
Poate găsesc cărarea, ori drumul nemuririi,
Am fost convins că „a vrea” e verbul fericirii,
Dar nu mai vreau nimic, nimic nu-mi mai doresc…
Din slava existenței în hău mă prăbușesc.
De IONEL UDRESCU
E NOAPTE-N ORAȘ
(ORACOLUL UNUI NEBUN)
E noapte-n oraș și ceasu-i târziu,
Iar eu, un bătrân cocârjat, învechit,
Am luat din sertar creionul să scriu
În oracolul vieții ce sub ani m-a strivit.
Cu mâna șovăind, tremurândă și moale
Aștern pe hârtie idei mâzgălite:
Amintiri, axiome, „cugetări geniale”,
Năvălesc toate odată să iasă grăbite
Din mintea-mi bătrână, senilă și goală,
Răpusă de vremuri, de ratări și de boală.
E noapte în oraș. Ce dacă mai este
Cocârjată și ea și îndoită de vremuri,
O foaie boțită dintr-o veche poveste,
O ciornă aruncată într-un coș cu deșeuri?…
Eu mă vait și sunt singur și urlu cu groază,
Nu mai vreau o secundă în plus să trăiesc…
Mă doare albastru și galben creează
În mintea-mi bătrână un gând nebunesc,
Iar limba mea roșie prin ochi sângerează,
Și în verde orice umbră se dezasamblează.
Mor fructele zilei și încet mor și eu.
Ce contează în lume ce am fost, sau ce sunt?
Credincios unor demoni, sau lui Dumnezeu?
Curând se sfârșește și destinul meu crunt.
Mă îndrept fără gânduri spre un final așteptat.
Ca toți dinainte-mi și ca toți ce-or veni
Și nu îmi este frică, dar sunt supărat
Că nimeni de mine nu-și va aminti,
De un moș oarecare, ce-a trecut pe pământ…
Doar că moșul acesta se consideră Sfânt.
E noapte-n oraș, pe cer luna-i plină.
A trecut infirmiera prin salon pe la noi.
Eu n-am luat-o-n seamă. Mă uitam spre grădină:
Pământul e negru chiar dacă iarna-i în toi…
Am momente când știu cine sunt și ce caut,
Dar tot mai puține, tot mai rar mă adun.
Mi-amintesc de iubire și de cântec de flaut,
Dar durerile crunte fac din mine un nebun.
Când n-am vraiște-n minte și nu sunt sedat,
Mi-amintesc cine am fost și îmi spun că-i păcat.
Mă apucă cu tremur și încep să mă zbat,
Iar mintea o ia razna și iar mă cred un Sfânt,
Dar vine gealatul să mă lege de pat
Și nu vrea să creadă ce eu îi cuvânt.
Printre gratii zăresc un petec de cer,
Milioane de stele mă privesc cu reproș,
Mă acuză de toate, de-mi vine să zbier.
Sunt nebunul bătrân… Un nebun, sau un moș?
Nu contează acum. Eu mă-ndrept către cer.
E noapte-n oraș, iar în sufletul meu este ger.
E noapte-n oraș, nu mai mișc, nu mai scriu,
Iar foaia boțită-i cu mine-n sicriu.
Did you like it? DONATE THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
