ECOULTOUR le mulțumește tuturor celor care sunt alături în lupta pentru educație și cultură!

WELLBORN
Sănătatea trebuie să fie o stare continuă!
SOTER
Bergamo
Bergamo

MARI ORAȘE MICI DIN EUROPA: Bergamo

Adina&Bogdan Baranovschi

Multă lume a vizitat marile capitale și orașe europene (Paris, Barcelona, Florența, Praga, Viena, Madrid, Amsterdam, Londra, Budapesta, Roma, Lisabona, Berlin, Geneva, Varșovia etc.), ticsite de felurite atracții – de la muzee renumite la monumente celebre, de la clădiri incredibile la minuni naturale și alte artefacte uluitoare.

Dar sunt și multe alte orașe de-a lungul și de-a latul Europei, mai mici, mai puțin cunoscute sau, dimpotrivă, frecventate de turiști, care nu beneficiază de notorietate, însă meritând a fi prezentate într-o serie derulată pe tot parcursul anului.

Episodul lunii februarie e consacrat orașului Bergamo din nordul Italiei aflat în mijlocul unui vast parc natural (Parco dei Colli de la poalele Prealpilor orobieni).

Bergamo

Bergamo
Bergamo

Multă lume ajunge în Bergamo datorită curselor lowcost ce aterizează pe aeroportul aflat la 4 km de oraș, dar mai toți se îndreaptă spre Milano, aflat la vreo 50 km, ocolind o nestemată urbană cu aer specific, unde s-au născut compozitorul Donizetti, artizanul renascentist Lorenzo Lotto, pictorul Moroni și un celebru personaj de commedia dell’arte (Brighella), inclusă pe lista monumentelor UNESCO prin patrimoniul său excepțional.

Bergamo
Bergamo

Bergamo e structurat în două părți diferite, unite printr-un funicular – partea veche din Orașul de Sus (Città Alta), cu majoritatea atracțiilor, în special palate și turnuri medievale, dar mai ales cu ziduri de vreo 5 km lungime și porți ale citadelei vechi venețiene de secol XVI, și partea nouă/modernă din Orașul de Jos (Città Bassa) cu gara și muzeele sale, dar și cu instituțiile administrative, de învățământ și economice.

Orașul de Sus

Bergamo
Bergamo

De pe colina orașului aveți senzația că ați pătruns într-o altă epocă, medievală (la vederea turnurilor de piatră ce se înalță semețe în partea superioară) și renascentistă, deopotrivă (la contactul cu zidurile și porțile venețiene).

Bergamo
Bergamo

Multe sunt atracțiile locului, iar printre ele, la loc de cinste stau sfintele lăcașuri din Piața Domului: Bazilica Sf. Maria Mare de secol XII (cu exterior auster din piatră și interior baroc pictat de Lorenzo Lotto, adăpostind mormântul compozitorului Gaetano Donizetti), Baptisteriul octogonal de secol XIV (construit de Giovanni da Campione), Catedrala de secol XV (edificată de Filaret și închinată Sf. Alexandru bergamascul, reconstruită ulterior în stil neoclasic), Capela Colleoni (ridicată de Giovanni Antonio Amadeo în 1476, în stil renascentist lombard, la dorința condotierului Bartolomeo Colleoni pentru a-i fi mausoleu acestuia, impresionantă atât la exterior prin fațada din marmură policromă, cât și pe dinăuntru, cu frescele lui Giambattista Tiepolo).

Bergamo
Bergamo

La mică distanță de aceste capodopere arhitectonice se află Piața Veche cu o serie de monumente la fel de renumite: Palatul Rațiunii de secol XII (transformat în spațiu expozițional), Turnul civic din aceeași perioadă (denumit și Campanone, adică Clopotnița, măsurând 52 m și oferind vederi spectaculoase), Muzeul de Istorie (din fostul Palat al Primarului), Biblioteca (o somptuoasă clădire albă denumită și Palatul Nou), Fântâna Contarini de secol XVIII.

În Piața Citadelei dominată de un turn cu ceas se află două apreciate instituții culturale (Muzeul de Arheologie și Muzeul de Științe Naturale). Nu există turist care să nu se plimbe de-a lungul zidurilor venețiene dominate de câteva porți, între care Poarta Sf. Iacob de secol XVI e cea mai cunoscută, și pentru că de aici se observă ca în palmă Orașul de Jos. În 2017, aceste ziduri lungi de vreo 5-6 km au fost incluse în patrimoniul mondial UNESCO.

Orașul de Jos

Bergamo
Bergamo

Deși nu are anvergura Orașului de Sus, nici farmecul acestuia, locul e atractiv pentru turiștii dornici de vizitat muzee (cele mai apreciate sunt Academia Carrara și Galeria de Artă Modernă și Contemporană) și, totodată magazine, aici fiind majoritatea galeriilor comerciale.

Bergamo
Bergamo

Această parte a orașului are câteva districte (Borgo Pignolo, Borgo Palazzo, Borgo Sant’Alessandro, Borgo San Leonardo) care merită străbătute la pas pentru a observa discrepanțele și asemănările lor, însă emblema locului este vestita arteră Sentierone, promenada tuturor, care permite admirarea unor atracții bergamasce (Teatrul Donizetti, Biserica sfinților Bartolomeu și Ștefan) ce se alătură celorlalte obiective, fie ele sfinte lăcașuri (bisericile Sf. Maria Neprihănita a Milosteniei și Sf. Marcu) ori monumente (Turnul celor căzuți, Monumentul lui Garibaldi).

Printre alte locuri interesante se numără Poarta Nouă (cu cele două temple clasice-propylee ridicate în 1837), Piața Guglielmo Marconi din preajma gării și Calea XX Septembrie (aflată în prelungirea arterei Sentierone, și ea ticsită de magazine și galerii comerciale).

Bergamo



ACASĂ

Îți place ce-am făcut până acum?
Ajută-ne să mergem mai departe, cu atât cât poți.
Leu cu leu s-a construit Ateneul.

Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania

Did you like it? DONATE NOW!
THANK YOU!

De citit în limba română:

Readings in English